De la FOTBAL la DREPTURILE OMULUI: un DRUM care i-ar putea INSPIRA pe multi

Citeam zilele trecute un material mai vechi, de la inceputul anului, care din cauza celor 680 de pagini a fost amanat pentru acel “moment ulterior” care, stim bine, nu mai vine niciodata: Human Rights Watch’s World Report 2015.

Deja la o editie aniversara – a 25-a, Raportul este o carte de capatai pentru toti cei care activeaza in zona drepturilor omului, dar si pentru jurnalisti sau diplomati. Frunzarirea lui nu a fost total intamplatoare – lunga discutie despre coruptia de la nivelul conducerii FIFA, semnele de intrebare legate de Cupele Mondiale din 2018 si 2022 cu acuzatiile unora si altora m-au determinat sa fac ceea ce ar trebui sa faca fiecare jurnalist serios: documentare si mers la surse.

Asa mi-am amintit de “Human Rights Watch’s World Report 2015” pe care il primisem de la un coleg cu promisiunea ca o sa-l parcurg.

Bineinteles, am regasit in el intreaga lista de plangeri si reclamatii pe care le-am auzit in ultima vreme, in special cu privire la conditiile de lucru ale muncitorilor provenind din alte tari. Pentru cei care nu stiu exact care este nivelul importului de forta de munca in Qatar, trebuie spus ca la o populatie de ~2 milioane, doar 10% sunt de nationalitate qatareza, iar 99% din muncitorii din sectorul privat provin din alte tari.

Indubitabil, nu iese fum fara foc. Au existat nenumarate plangeri intemeiate, venite de la indivizi, ONG-uri sau comisii de ancheta cu privire la abuzuri, program de lucru prelungit, conditii grele de lucru, plati intarziate sau dormitoare inghesuite. Toate acestea le-am regasit si in “Human Rights Watch’s World Report 2015”. Insa toate aceste probleme nu sunt endemice Qatarului sau unor tari din Golf. Din pacate insa, aceeasi situatie am regasit-o, cu surprindere, in tari cu mari pretentii si cu o traditie democratica de necontestat. Marea Britanie este poate cel mai bun exemplu. Raportul foloseste si in cazul Marii Britanii aceleasi cuvinte dure ca in cazul Qatarului: cazuri de sclavie moderna, abuzuri asupra lucratorilor casnici, sistem de vize care leaga angajatul de angajator si multe altele. Ciudat este ca daca Marea Britanie ar fi candidat la statutul de gazda a Campionatului Mondial din 2022, nimeni nu s-ar fi gandit sa conteste candidatura pe motiv de “conditii improprii de munca pentru muncitorii imigranti”.

Campionatul Mondial de Fotbal este evenimentul care aduna cel mai mare interes si audienta la nivel global, depasind chiar si Olimpiada. Cel din 2006, din Germania, a atras o audienta cumulata de ~26,3 miliarde de spectatori si telespectatori. Financiar, cel mai recent eveniment de acest fel – cel din Brazilia 2014, a avut costuri de ~10 miliarde dolari si a produs venituri de peste 4 miliarde de dolari. Cu astfel de cifre, este evident ca orice cupa mondiala este un motor care face sa mearga la turatie maxima nu doar economia tarii gazda ci ajuta inclusiv circuitele globale.

Intorcandu-ne la 2022 si viitorul Campionat Mondial de fotbal din Qatar, in acelasi raport Human Rights Watch, de unde unii extrag titluri rosii cu litere de o schioapa, am descoperit si o alta perspectiva, care, poate, nu face deliciul unui gica-contra, dar demonstreaza clar de ce Qatarul este altfel decat vecinii sai precum Yemen, Iran sau Irak.

Intr-o tara care are ca sistem de conducere un regim monarhic absolut si cel mai mare PIB per capita din lume (!!!), si pentru care criticile unui ONG sau ale unui titlu de ziar pot parea nesemnificative, am vazut cum apar legi noi, precum Legea 14/2004 si cum dorinta de a organiza un Campionat Mondial de Fotbal aduce cu ea un program national de imbunatatire a conditiilor de munca pentru muncitorii imigranti – principala critica adusa Qatarului.

De la reguli incorporate in procesul de licitatie a lucrarilor si pana la inspectii pe santiere, trecand prin obligativitatea muncitorilor de a avea pasaportul asupra lor tot timpul pentru a preveni abuzurile privind retinerea actelor de catre angajatori si pana la sisteme electronice de plata a salariilor pentru a elimina platile intarziate sau chiar neplata. Toate acestea sunt repere de-a lungul unui drum care cu doar cativa ani inainte nu exista nici ca proiect, iar astazi el a devenit o realitate.

Se spune ca sportul este sanatate. Dar vad in cazul de fata ca este mult mai mult.

Sportul uneste natiuni, iar in cazul Qatarului, Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 a dus discutia dincolo de granitele tarii, pana in Consiliul de Cooperare din Golf unde se discuta deja un sistem unificat in ceea ce priveste contractele de munca pentru cei care lucreaza in munci casnice. Tot Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 este cel care a generat o preocupare cu privire la proceduri de recrutate standardizate si in acord cu principiile etice in tarile generatoare de forta de munca, pe baza de acorduri bilaterale, precum si agentii proprii de recrutare de forta de munca in principalele tari sursa.

Cred ca, la cum arata lucrurile azi, cu sapte ani inaintea evenimentului din 2022, Quatarul va produce o imensa impresie pozitiva si va arata ca din zona Orientului Mijlociu pot veni si exemple bune, nu doar crize umanitare si conflicte.

Implicarea altor tari vecine in gazduirea unor meciuri din programul campionatului va mai arata un lucru: acea zona a globului este capabila si de unitate si solidaritate, nu doar de rivalitati sectare.

Plecand de la o critica intr-un raport privind drepturile omului, Quatarul se prefigureaza ca una dintre cele mai bune decizii ale FIFA de pana acum, care, pusa in contextul mai general, al colapsului ce pare ca a urmat Primaverii Arabe, vine cu acel necesar contra-exemplu si alternativa: se poate si altfel, exista o alternativa de normalitate si prosperitate la conflicte si haos.

Sursa foto www.independent.com.mt