De Mos Nicolae, Anca Boagiu le da o nuielusa celor de la PSD

Prim-vicepresedintele PDL Anca Boagiu a venit, joi, la conferinta de presa, cu o nuielusa cu funda rosie, despre care a spus ca o face cadou in ajun de Sf. Nicolae celor de la PSD, pentru a o folosi “corespunzator” fata de Victor Ponta, potrivit Mediafax.

“Pentru ca suntem (…) de Sfantul Nicolae, as vrea sa incep aceasta conferinta de presa, care are ca subiect programul prezentat de primul mincinos al tarii pe numele sau Victor-Viorel Ponta, prin a face un cadou tuturor romanilor, dar si colegilor sai de la PSD, in mod special presedintii de consilii judetene, primarii (…) Celor de la PSD le dau o nuielusa sa o foloseasca corespunzator”, a precizat Boagiu, care l-a criticat pe Ponta pentru programul de autostrazi prezentat de acesta.

Anca Boagiu a aratat ca programul de autostrazi prezentat de Ponta este “o mazgalitura pe harta” si “niste liniute care leaga judetele”, ea aratand ca premierul a venit “cu un proiect de adormit PNL-istii si PSD-istii”, dar cu nimic realizabil.

“Programul de autostrazi este un praf in ochi, l-a facut ca sa-i pacaleasca pe ai lui. Presiunea din partea primarilor si a presedintilor de Consilii Judetene a fost atat de mare incat Ponta s-a gandit sa-i pacaleasca cu programul de autostrazi”, a apreciat Anca Boagiu.

Ea a mai spus ca Ponta a mintit atunci cand a spus ca autostrazile vor face legatura istorica intre regiuni. “Victor Ponta a pezentat o mazgalitura pe harta. Victor Pona minte cand spune ca face legatura istorica intre regiuni. E o harta cu mazgalituri care nu leaga Romania de Uniunea Europeana, nu creeaza perspectiva, sunt liniute care leaga judetele”, a adaugat Boagiu.

Ea a aratat ca tronsonul Sibiu-Pitesti nu este pe harta cu mazgalituri a lui Ponta si a prezentat o harta in care spunea ca tronsonul importat este Nadlac-Constanta.