Decizia guvernului de la CHISINAU privind accesul CETATENILOR ROMANI in R. MOLDOVA, in baza CARTILOR de IDENTITATE, NECONSTITUTIONALA

Deciziile de marti ale guvernului demisionar de la Chisinau, intre care si cea privind accesul cetatenilor Uniunii Europene, inclusiv al cetatenilor romani, pe teritoriul Republicii Moldova, in baza cartilor nationale de identitate, ar fi neconstitutionale, conform unei hotarari emise miercuri de Curtea Constitutionala a statului moldovean, scrie agentia Unimedia.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat miercuri in privinta solicitarii presedintelui Nicolae Timofti de a fi interpretata Constitutia in cazul demisiei premierului.

Potrivit hotararii Curtii, demisia premierului si, respectiv, a intregului guvern intra in vigoare in momentul comunicarii acesteia, in cazul lui Chiril Gaburici la 12 iunie, cand si-a anuntat public retragerea din functie. Din momentul comunicarii demisiei premierului, guvernul indeplineste numai functiile de administrare a treburilor publice, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului executiv, a precizat Curtea.

CITESTE SI: GUVERNUL de la CHISINAU a luat decizia de a PERMITE ACCESUL ROMANILOR in Republica Moldova pe baza BULETINULUI

Unimedia noteaza ca o buna parte din deciziile de marti ale guvernului Gaburici ar fi neconstitutionale pentru ca nu fac parte din ”administrarea treburilor publice”.

Cabinetul condus de Chiril Gaburici a aprobat marti, in ultima sa sedinta inainte de a-si prezenta oficial demisia, o serie de proiecte de lege, intre care Hotararea nr. 63/ 2015 prin care se amendeaza cadrul legislativ existent cu privire la documentele in baza carora este permis accesul cetatenilor straini in Republica Moldova. Hotararea prevede acordarea unei facilitati unilaterale in favoarea cetatenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova in baza cartilor nationale de identitate, si nu doar a pasaportului, ca pana in prezent.

CITESTE SI: REP. MOLDOVA: Guvernul condus de CHIRIL GABURICI si-a prezentat oficial DEMISIA

Sursa foto www.rfi.ro