Decizie-șoc în cazul lui Mario Iorgulescu! Pe cine ar vrea să dea vina Poliția Rutieră

Noi detalii legate de cazul accidentul mortal provocat de Mario Iorgulescu.  Poliția rutieră a solicitat administratorului drumului amplasarea indicatorului “ocolire” în zona accidentului. Surse afirmă că administratorul drumului ar putea fi tras la răspundere. 

Se pare că acel indicator, care ar fi trebuit să fie amplasat la locul accidentului, nu se afla acolo, au constatat polițiștii.  Urmează să se decidă ulterior dacă există vreo legătură de cauzalitate între lipsa acelui indicator și accidentul mortal, notează Antena 3. 

Citește și: GINO IORGULESCU ESTE DISPERAT! GESTUL EXTREM LA CARE A APELAT ȘEFUL LPF

Surse din apropierea lui Mario Iorgulescu spun că acesta ar fi fost internat în trecut la o clinică din străinătate, unde ar fi trebuit să urmeze un tratament împotriva drogurilor și a alcoolului, dar nu și-a terminat tratamentul.

Anunț de ultimă oră despre starea lui Mario Iorgulescu! Precizările medicilor de la Elias

Spitalul Universitar de Urgenţă Elias face precizări în ceea ce priveşte starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, implicat duminică într-un accident rutier, reprezentanţii unităţii medicale apreciind că se impune continuarea tratamentului în unitatea de Terapie Intensivă, deoarece se menţine posibilitatea unei evoluţii nefavorabile.

Potrivit unui comunicat de presă al unităţii medicale, contuzia pulmonară are o evoluţie lent favorabilă, cu ameliorarea parametrilor respiratori şi scăderea consecutivă a necesarului de asistare ventilatorie.

Totodată, leziunile peretelui toracic sunt „încă în perioada de consolidare”, necesitând repaus şi analgosedare, iar anastomozele digestive consecutive rezecţiilor impuse de leziunile intestinale sunt de asemenea în perioada de vindecare, însă riscul de fistulă anastomotică „persistă”.

„Ca urmare a celor de mai sus, se impune continuarea tratamentului în unitatea de Terapie Intensivă, deoarece se menţine posibilitatea unei evoluţii nefavorabile”, se arată în comunicat.

Duminică, în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, Mario Iorgulescu ar fi intrat cu maşina pe contrasens şi s-ar fi ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. În urma impactului, tânărul de 24 de ani a murit.

Sursa foto: facebook / Mario Iorgulescu