Decretul privind eliberarea din functie a judecatoarei GEANINA TERCEANU, semnat de KLAUS IOHANNIS

Presedintele Klaus Iohannis a semnat marti decretul privind eliberarea din functia de judecator la Tribunalul Bucuresti a Geaninei Terceanu.

Judecatoarea Geanina Terceanu a inaintat in martie Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) demisia sa din magistratura.

In februarie, ea a fost suspendata din functie de catre Sectia pentru judecatori a CSM ca urmare a trimiterii in judecata de catre DNA pentru luare de mita in schimbul pronuntarii unei solutii favorabile in dosarul transferurilor din fotbal.

In dosar au fost trimisi in judecata si fostii impresari Ioan si Victor Becali, precum si Cristian Borcea, fost presedinte executiv al Clubului de fotbal “Dinamo”, pentru dare de mita, toti aflati in executarea unei pedepse cu inchisoarea.

CITESTE SI: GEANINA TERCEANU, suspendata din functia de judecator dupa ce a fost trimisa in judecata de DNA

De asemenea, au fost deferiti justitiei doi avocati — George-Antonie Iorgovan si Daniel-Costel Petre — pentru marturie mincinoasa.

Procurorii sustin ca, in februarie 2009, Geaninei Terceanu, in calitate de judecator la Tribunalul Bucuresti, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbalisti, in care fratii Becali si Cristian Borcea, alaturi de alti inculpati, fusesera trimisi in judecata pentru inselaciune si evaziune fiscala.

In 3 aprilie 2012, magistratul a pronuntat in dosarul respectiv o hotarare de achitare fata de toti inculpatii, in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. a din Codul de procedura penala din anul 1968 (‘fapta nu exista’).

Conform rechizitoriului, pentru a pronunta aceasta solutie de achitare, Terceanu a primit, in intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o suma totala de 195.000 de euro.

“Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost data inculpatei Terceanu de catre inculpatii Becali, iar suma de 10.000 de euro de catre inculpatul Borcea. In cursul anului 2009, o parte din banii primiti in modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folositi de Terceanu la achizitionarea unei locuinte (al carei pret total a fost de 93.000 euro). Ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotararea de achitare pronuntata de catre Geanina Terceanu a fost desfiintata printr-o decizie penala a Curtii de Apel Bucuresti — Sectia a II-a Penala, instanta de control judiciar pronuntand condamnarea inculpatilor la pedepse privative de libertate”, sustin procurorii.

CITESTE SI: JUDECATOAREA SPAGARA GEANINA TERCEANU, plasata in AREST la DOMICILIU

Tot marti, seful statului a semnat decretul pentru eliberarea din functia de judecator la Tribunalul Bucuresti a lui Marin Constantin-Marino, ca urmare a pensionarii.

Judecatorul a cerut in martie CSM sa fie eliberat din functie prin pensionare. Numele lui Constantin Marino a fost legat de-a lungul timpului de mai multe dosare controversate.

Astfel, in august 2012, judecatorul i-a achitat pe Dinu Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si Sorin Pantis si pe ceilalti inculpati din dosarul “Rompetrol”. Ulterior, in octombrie 2014, acestia au fost condamnati de Curtea de Apel Bucuresti, in urma admiterii apelului procurorilor, cu exceptia lui Patriciu, care intre timp decedase. Sorin Rosca Stanescu a primit doi ani si patru luni inchisoare, iar Sorin Pantis doi ani si opt luni, ambii cu executare.

Constantin Marino a facut parte si din completul de judecatori care a decis eliberarea din arest a lui Gigi Becali, in dosarul in care latifundiarul era acuzat ca i-a sechestrat pe hotii care i-au furat masina.

De numele lui Constantin Marino se leaga si o posibila colaborare cu fosta Securitate comunista. In anul 2012, presa relata ca CNSAS a eliberat o adeverinta conform careia Constantin Marino “figureaza cu dosar fond retea (…) distrus in 1982”. Constantin Marino nu ar fi fost declarat lucrator/colaborator al Securitatii, deoarece nu s-a descoperit alt material probator impotriva sa. Potrivit CNSAS, un dosar de retea era distrus in momentul in care cel care semnase un angajament cu Securitatea devenea membru al Partidului Comunist Roman.

Tot pe motiv de pensionare, Iohannis a semnat eliberarea din functia de judecator la Judecatoria Turnu Magurele a Linei Diaconu, din functia de judecator la Judecatoria Barlad a Iulianei Teletin, din functia de judecator la Judecatoria Targu Carbunesti, vicepresedinte cu delegatie, a Mariei Rogojeanu, din functia de judecator cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Gorj a lui Gheorghe Garcu si din functia de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea a lui Constantin Rusu.

Seful statului a semnat marti si decretul privind incetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de politie Vasile Gusatu cu Ministerul Afacerilor Interne. El detinea functia de director al Directiei Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera.

Sursa foto: agerpres