Defilarea de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf nu va fi organizata anul acesta din cauza lucrarilor de restaurare

Reprezentantii Primariei Capitalei au anuntat vineri ca anul acesta, de 1 Decembrie, nu va fi organizata defilarea pe sub Arcul de Triumf, din cauza lucrarilor care au loc in prezent la monument.

Potrivit sursei citate, lucrarile de consolidare, restaurare si conservare la Arcul de Triumf au fost au fost realizate pana in prezent in proportie de 5-10 la suta, iar termenul de finalizare a proiectului este luna martie a anului viitor.

Pana in prezent a fost realizata organizarea de santier, s-au desfacut pavimentele si trotuarele, au fost inscriptionate si depozitate bordurile, acestea fiind bunuri care fac parte din acest ansamblu monumental.

“Din cauza vechimii sale precum si a poluarii deosebit de mari pe care o suporta acest monument istoric, ca urmare a traficului foarte intens din jurul sau, piatra cu care este placat s-a degradat si necesita lucrari de consolidare si restaurare. Aceste degradari s-au amplificat si din cauza unor disfunctii ale coloanelor de apa pluviala ale constructiei”, a explicat necesitatea lucrarilor Bogdan Hreapca, director de Investitii in cadrul municipalitatii bucurestene.

Citeste si: Cand vor fi gata lucrarile la sediul vechi al Primariei Capitalei

Obiectivul general al proiectului este consolidarea, restaurarea si conservarea Arcului de Triumf, cu scopul salvarii de la distrugere, al conservarii mostenirii culturale si al sporirii atractivitatii acestui obiectiv pentru turismul cultural.

Potrivit Irinei Bologa, managerul unitatii de implementare a proiectului, obiectivele specifice ale acestuia vizeaza consolidarea, protectia si conservarea monumentului Arcului de Triumf, introducerea cu caracter permanent a monumentului in circuitul public si turistic, atragerea unui numar de aproximativ 25.000 de vizitatori in primul an dupa deschiderea permanenta a Arcului de Triumf, sporirea numarului de turisti cu aproximativ 6 la suta in primii cinci ani dupa introducerea in circuitul public turistic. De asemenea, se urmareste imbunatatirea cailor de acces pietonale catre monument si amenajarea zonelor de protectie prin delimitarea si imprejmuirea monumentului.

Proiectul va fi implementat prin intermediul unei finantari nerambursabile acordate prin Regio — Programul Programul Operational Regional 2007—2013 in valoare de 30.461.626,92 lei, din care 19.534.718,59 lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala, iar 2,402,69 lei — cofinantarea din partea Primariei Capitalei.

Directorul de Investitii din Primaria Capitalei a mai aratat ca municipalitatea urmeaza sa construiasca un pasaj pe sub Arcul de Triumf, dar nu in perioada imediat urmatoare.

Totodata, reprezentantii municipalitatii au anuntat ca lucrarile la Casa Cesianu, un alt monument care este reabilitat de Primaria Capitalei cu fonduri europene si la care interventiile au inceput in noiembrie 2013, vor fi terminate pana la sfarsitul acestui an.