Delfinul Negru, cea mai temută închisoare! Nimeni nu a evadat vreodată de acolo. Video

Cunoscută sub numele Delfinul Negru, cea mai de temut închisoare din Rusia are în custodie criminali siniștri, teroriști și canibali.

Situată în regiunea Orenburg, ”Delfinul Negru” este unul dintre cele mai vechi penitenciare din Rusia. Înființat în secolul al XVIII-lea, după o revoltă sângeroasă, cunoscut și sub numele de ”răzvrătirea lui Pugachev”. Mai târziu, acesta a servit drept spital pentru deținuți. Abia în anul 2000, clădirea a fost transformată într-o închisoare de maximă securitate.

De unde denumirea de Delfinul Negru

Acum are în custodie aproximativ 1600 de deținuți și este numită, neoficial, Delfinul Negru, datorită unei sculpturi așezate în fața intrării principale. Se spune că acolo este locul în care teroarea a fost impregnată în inimile celor mai odioși criminali. Din cauza reputației nemiloase pe care acest centru de detenție și-a propagat-o.

Criminali în serie, pedofili, teroriști, canibali, toți își împart sentințele pe viață în spatele zidurilor impunătoare ale închisorii. Unii dintre deținuții de acolo au comis atrocități atât de grave încât nu au nici măcar posibilitatea de eliberare condiționată.

”Cel mai important lucru este acela de a evita să fii agitat aici. Este foarte ușor să devii un animal aici. De aceea încercăm, atât noi, cât și administrația, să rămânem umani”, a spus Igor Tischenko, unul dintre deținuți. Igor a fost condamnat pe viață în urma unor încăierări cu o bandă rivală. A ucis șapte oameni și a rănit alți opt. ”Mă întrebi dacă aș face-o din nou? M-am gândit la asta. Ar fi fost mai bine dacă aș fi murit și eu cu ei. Probabil nu aș mai face-o!”, a transmis acesta într-un material realizat de Russia Today, canalul de propagandă al Kremlinului.

700 de nenorociți au ucis, împreună, peste 4.000 de oameni

În prezent, mai mult de 700 de deținuți sunt condamnați pe viață în această închisoare, care, în total, au ucis aproape 4000 de persoane. Pe fiecare ușă a celulei există o descriere detaliată a crimelor deținuților. În acest fel orice simpatie pe care ar putea să o simtă gardienii să dispară imediat.

Deținuții sunt ținuți în celule cu uși din oțel gros, precum și bare de oțel suplimentare, care separă spațiul de locuit de toate ușile și ferestrele, creându-se astfel o celulă în interiorul unei alte celule. Condamnații sunt escortați tot timpul cu cătușe și sunt îndoiți cu fața în jos, câteodată chiar legați la ochi, pentru ca aceștia să nu-și poată lua repere în cazul unei eventuale evadări.

Însă viața deținuților nu este în totalitate atât de grea. Celulele sunt dotate cu televizoare, sunt permise cărți și ziare. Mai mult, condamnații pot accesa biblioteca din interiorul închisorii. Dispun și de o biserică, construită și pictată tot de deținuți. Pot efectua apeluri telefonice și au dreptul la patru vizite pe an, cu o vizită până la trei zile.

Controlul din interiorul penitenciarului este foarte strict. Deținuții sunt supravegheați 24 din 24 de ore, toate celulele sunt dotate cu camere de supraveghere, iar luminile sunt mereu aprinse. La un interval de 15 minute, un gardian verifică situația din fiecare celulă. Datorită regimului strict al închisorii, în ultima jumatate de secol nimeni nu a evadat vreodată de la „Delfinul negru”, iar pentru mulți dintre ei, singura cale de ieșire de acolo este moartea.

Sursă traducere: știrileprotv.ro