DEMOCRATIA si JUSTITIA din Romania DISCUTATE la Parlamentul European! DECLARATII

Miercuri, incepand cu ora 12:00 (ora Romaniei), Comisia LIBE din Parlamentul European dezbate subiectul “Democratie si justitie in Romania”, la care participa, printre altii, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, filosoful Gabriel Liiceanu, jurnalisti si protestatari.

UPDATE 2: DECLARATIA lui GABRIEL LIICEANU:

“Sunt profesor de filosofie, scriitor, conduc una dintre cele mai importante edituri. Mai am o meserie, dobandita in 1990, dupa caderea comunismului: de cetatean. Voi vorbi ca cetatean. Sunt membru al GDS, reprezint societatea civila. Nu as fi venit aici ca cetatean al unei tari de 10 ani membra UE daca nu mi-as fi simtit valorile democratiei sever amenintate.

Ceea ce ne-a adus pe ultimul loc in clasamentele Europei este coruptia la nivel inalt. Incepand din 2000, odata cu guvernul Nastase, premierul condamnat, coruptia a devenit sistematica. In ultimii 17 ani, tara s-a impartit pe stapani regionali – baroni – care s-au imbogatit la nivel de zeci si sute de milioane de euro fara o justificare plauzibila. Nimeni nu poate sa spuna de cate miliarde a fost Romania jefuita.

De peste 10 ani a aparut DNA, condusa in ultimii ani de LC Kovesi. Aceasta institutie a deschis catorva mii de politicieni dosare de urmarire penala. Din bilantul pe 2015, reiese ca s-a dat mita de 431 de milioane de euro. In 2016, peste 800 de demnitari au primit sentinte finale pentru coruptie. PSD-ALDE a castigat alegerile cu 18% din voturile totale. Desi condamnat, Dragnea, si-a asumat functia de pres al CDEp, iar Tariceanu, acuzat de marturie falsa. Romania are in fruntea Parlamentului doi oameni condamnati sau cu procese penale.

Membrii guvernului nu au fost alesi dupa criterii de competenta, ci de finalitate neconstitionaltiate. Telul principal a fost sa scape pletora de penali. De aceea guvernarea a debutat cu un atac la justitie. Ordonanta urma sa ii scoata de sub rigorile legii in primul rand pe cei doi sefi de partide care conduc coalitia. Acestea sunt faptele care au scos in strada peste o luna sute de mii de oameni.

Orice individ e obligat moral si politic sa isi exerseze functia de supraveghetor al politicului si meseria suprema de cetatean. Nu am nicio indoiala ca Dragnea si colegii pentru a scapa de puscarie nu s-ar da inapoi de la nimic, au demonstrat-o de-a lungul anilor si in ultimele doua luni. De la Iliescu si pana la Dragnea, trecand prin guvernele Nastase si Ponta, plagiator si judecat, istoria a facut din Romania poate cel mai napastuit popor din UE.

Cei care n-au adus aici vor sa se bucure nestingheriti de ce au furat. Tinta lor e acum Parchetul General si DNA. Dragnea a spus saptamana trecuta: “Trebuie sa ne concentram pe demiterea sefei DNA”. De la generatia de 20 de ani, necontaminata de Ceausescu, poate incepe totul. Sunt inteligenti, dinamici si nu mai pot fi manipulati”.

UPDATE 1: “Gratierea nu este solutia-miracol care sa rezolve in prezent si pe viitor problema supraaglomerarii in penitenciare”, a afirmat ministrul Justitiei, Tudorel Toader, la dezbaterea pe tema democratiei si a justitiei din Romania care are loc la aceasta ora in Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European. El a precizar ca a cerut ieri, in Parlament, “amanarea proiectului de lege privind gratierea pentru ca Guvernul sa vina cu masuri complementare.”

Ministrul Justitiei le-a mai spus membrilor Comisiei LIBE ca “Avem 27.234 de detinuti in penitenciare, avem perspectiva deloc placuta a unei decizii-pilot de la CEDO, o perspectiva deloc placuta de a fi condamnati.” Ministrul Justitiei a mai spus, in fata membrilor Comisiei LIBE, ca “Vom face toate diligentele pentru a vedea cum putem sa obtinem ridicarea MCV.”

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a  mai afirmat, la dezbaterea pe tema democratiei si a justitiei din Romania care are loc la aceasta ora in Comisia pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, ca “Ordonanta 13 in sine nu a fost o problema”, singura problema, in opinia sa, fiind aceaa ca “a fost adoptata la 10 – 11 seara, ceea ce e nefiresc”.

Ministrul Justitiei a adaugat ca “Guvernul putea sa lase OUG sa intre in vigoare imediat, dar a dat un termen de 10 zile.” El a mai spus ca “OUG a nascut proteste si a generat si altceva care este mult mai important pentru directiile de evolutie a statului de drept: DNA a anchetat ministri care au participat la elaborare OUG.”

Tudorel Toader a vorbit si despre decizia Curtii Constitutionale in acest caz, afirmand ca “CCR a dat o decizie de principiu care mie ca judecator imi place foarte mult: ca procurorul nu are competenta sa urmareasca penal pe ministrii care au liberatatea sa aprecieze cand si cum adopta un act normativ. Prin decizia data, Curtea a statuat ca exista un conflict juridic intre puteri. Important e ce a statuat pentru viitor ca procurorii nu pot ancheta ministri pentru acte normative. Fiecare putere, autoritate, trebuie sa ramana in matca ei constitutionala.”

STIRE INITIALA

Dezbaterea a fost organizata ca urmare a deciziei luate in data de 1 februarie de plenul Parlamentului European, a doua zi dupa ce Guvernul Grindeanu a adoptat controversata ordonanta de urgenta 13, care a scos sute de mii de oameni in strada.

Sursa foto: realitatea