DENUNTURILE CONTRA COST – NOUA MODALITATE DE CONVINGERE a DNA

Dupa cum declara si Laura Codruta Kovesi in una dintre ultimele sale aparitii publice, „nu la noi s-au inventat denunturile”. Insa, intr-adevar, rezultatele spectaculoase ale luptei anticoruptie din ultima vreme se datoreaza, intr-o mare masura, tocmai acestei forme legale de identificare si probare a infractiunilor.

De asemenea, ce-i drept, desi numarul denunturilor facute de catre simpli cetateni catre DNA a explodat pur si simplu in ultimii doi ani, cele mai multe „valuri” le-au facut „sifonarile” unor nume grele ale vietii politice sau ale mediului de afaceri. Astfel ca ministri, parlamentari si miliardari deopotriva, doar ca sa scape cu o pedeapsa cat mai mica sau din pura razbunare, s-au turnat intre ei la greu. Iar „denuntita” a atins cote de nebanuit, devenind un adevarat sport national. Insa, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, se pare ca se pregateste deja trecerea la un alt nivel a americanizarii sistemului judiciar de la noi. Astfel ca, de ceva vreme, deja expertii FBI le tot explica specialistilor nostri avantajele unui sistem ca in Statele Unite ale Americii. Unde cei care fac denunturi care duc la recuperarea de catre stat a prejudiciilor produse de diversi inculpati pot primi, legal, un bonus de pana la 30 la suta din suma recuperata.

Ponturi interne

Dupa cum spuneam mai sus, procurorii DNA sunt si in prezent asaltati de denunturi venite din toata tara. Insa marea majoritate a acestora sunt facute de cetateni simpli, nemultumiti de activitatea unor functionari. Insa, din pacate, acestea contin informatii destul de vagi, care pot fi fructificate cu mare greutate din punctul de vedere al unei investigatii ulterioare. Pentru ca, desi toata lumea stie ca politicienii sau demnitarii „turnati” sunt corupti, mai trebuie si dovedite aceste lucruri. In schimb, mult mai folositoare pentru anchete au fost ponturile date de catre oameni care colaborau cu cei denuntati. Si care, astfel, au putut pune la dispozitia procurorilor si informatiile si probele necesare pentru dovedirea vinovatiei celor turnati. Astfel ca se poate spune ca aceste „ponturi interne” sunt o adevarata comoara pentru orice anchetator.

Ca in State!

Aceasta metoda este folosita de catre investigatorii din toata lumea, insa americanii s-au dovedit cei mai mari adepti ai incurajarii turnatoriei. De altfel tot ei sunt cei care au dus aproape la perfectiune aceasta „reteta a succesului” valabila pentru orice ancheta, dupa ce au introdus in cadrul legal posibilitatea recompensarii materiale a celor care-i „toarna” pe bune pe cei care au facut bani fentand statul american. Si care, daca vin cu informatii care se pot verifica si, mai ales, cu probe, la incheierea anchetei pot primi un bonus legal de pana la 30 la suta din prejudiciul recuperat de structurile specializate ale administratiei americane. Si, dupa cum sustin sursele noastre, dupa aplicarea acestui sistem, valoarea prejudiciilor recuperate de catre institutiile specializate din SUA pur si simplu a explodat. Iar nu peste multa vreme, acelasi sistem al „turnarii” pe bani ar putea fi aplicat si in Romania.

„Manusa” pentru DIICOT

Desigur, in actuala conjunctura, toata lumea se poate duce cu gandul ca introducerea unor astfel de prevederi legale, pe care specialistii americani de la FBI le recomanda calduros partenerilor romani, le-ar veni manusa procurorilor anticoruptie. Insa situatia este similara si pentru ceilalti colegi ai celor de la DNA, cum este cazul DIICOT. Unde, daca ar putea fructifica legal „turnatoria pe bani”, se prognozeaza o adevarata avalansa de deschidere a noi dosare. Pentru ca printre „clientii” traditionali ai DIICOT-ului se numara interlopii care oricum obisnuiesc sa se dea in gat unii pe altii de ciuda. Dar cand vor mai avea si varianta sa castige ceva bani cinstiti din asta, probabil ca va trebui suplimentat de urgenta numarul procurorilor pentru a putea face fata valului de denunturi insotite de ponturi exacte, ce pot fi fructificate la maximum. Pentru ca la buget sa fie adusi cat mai multi bani din cei furati de cei care, nu de putine ori, se bazeaza tocmai pe aceasta paguboasa „omerta”.

Pericol de derapaj

Desigur, daca acest proiect va fi transpus in practica, legiuitorul trebuie sa-si ia toate masurile de precautie pentru ca sa elimine orice derapaj la care s-ar putea deda chiar unii dintre oamenii legii care au acces la diverse informatii. Mai ales ca, sa nu uitam, in trecut au existat mai multe astfel de cazuri, mai ales printre „puii de Vulpe” de la „Doi s’un sfert”, dintre care unii se specializasera in fructificarea in interes propriu a informatiilor obtinute pe linie de serviciu.

Sursa text: e-national