Deputatul AURELIAN MIHAI a renuntat la GREVA FOAMEI dupa doua saptamani de PROTEST

Deputatul Aurelian Mihai a anuntat, marti, intr-o declaratie sustinuta pe holul Parlamentului, ca a decis sa renunte la greva foamei dupa 14 zile de protest, avand in vedere ca propunerea legislativa privind reducerea taxelor consulare a fost retrimisa la comisie, unde va fi dezbatuta din nou.

”Ce s-a petrecut in plen acum o jumatate de ora este un pas destul de mare pe care il face Parlamentul, si anume modificarea de lege a fost votata de catre colegii parlamentari si propusa pentru a intra pe ordinea de zi, pentru a fi dezbatuta in cadrul comisiei, pentru a avea un raport de adoptare. Ca atare, Parlamentul aproape astazi si-a spalat jumatate din pacatele pe care, intre ghilimele, le-a comis fata de romanii din afara tarii”, a spus deputatul Aurelian Mihai.

CITESTE SI: Deputatul Aurelian Mihai a intrat in greva foamei in Parlament 

El a aratat ca, urmare a acestei decizii a plenului Camerei, renunta la greva foamei, dupa 14 zile de protest.

”Va pot spune ca protestul, care fizic pentru mine a inceput in 17 septembrie, pentru mine se incheie astazi. Ma simt foarte rau si refuz, daca merg in spital, perfuziile. Eu inteleg ca, daca le accept, practic primesc hrana. Pana in acest moment nu m-am hranit, este a paisprezecea zi, doar am consumat lichide”, a spus Aurelian Mihai.

El a aratat ca se va interna pentru a-si face setul de analize necesar si ca va milita in continuare pentru ca romanii sa se bucure de sprijinul statului roman, oriunde s-ar afla. Dupa ce a vorbit cu jurnalistii, Aurelian Mihai s-a scuzat pentru a merge sa se sprijine de perete, deoarece se simtea rau.

CITESTE SI: INCIDENT in Parlamentul Romaniei. Deputatul GREVIST, Aurelian Mihai, a ajuns la SPITAL 

Cu o jumatate de ora inainte de a sustine aceasta declaratie de presa, Aurelian Mihai a luat parte la sedinta de plen in care s-a decis punerea pe ordinea de zi a propunerii legislative prin care se reduc taxele consulare si retrimiterea la comisie.

Sursa foto: adevarul.ro