Deputatul Coman, asteptat luni in Comisia Juridica din Camera Deputatilor

Codul Penal

Deputatul Gheorghe Coman este asteptat, luni, la Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, parlamentarii urmand sa studieze dosarul pana atunci parlamentarii din comisie urmand sa studieze dosarul pana atunci.

Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Bogdan Ciuca, a declarat ca sesizarea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Gheorghe Coman si dosarul acestuia se afla la Comisia juridica, acesta fiind chemat in sedinta de luni, pentru a-si prezenta punctul de vedere.

De precizat ca membrii Comisiei Juridice din Camera au la dispozitie trei zile, urmand ca luni sa elaboreze raportul lor in cazul lui Coman, dupa care se va intruni Biroul permanent al Camerei Deputatilor si apoi in termen de cinci zile plenul trebuie sa se pronunte in acest caz.

Ministrul Justitiei Robert Cazanciuc i-a trimis presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului PC Gheorghe Coman intr-un dosar penal instrumentat de DNA.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a transmis catre PICCJ cererea si referatul, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a solicita presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului Gheorghe Coman, urmarit penal pentru fapte coruptie.

Deputatul Gheorghe Coman a fost prins joi, dupa ce a fugit cu masina la momentul flagrantului.

“Ulterior, procurorul sef al DNA, doamna Laura Codruta Kövesi a transmis catre PICCJ cererea si referatul, in vederea sesizarii ministrului Justitiei, pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a deputatului Coman Gheorghe pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se arata in comunicat.