Deputatul Radu Zlati: Avem nevoie de o noua Lege a Educatiei

Deputatul PNL, Radu Zlati, a declarat, marti, ca este nevoie de o noua Lege a Educatiei Nationale, deoarece cea actuala, elaborata pe vremea fostului ministru al Educatiei Daniel Funeriu, are elemente care vin in contradictie cu realitatea scolii romanesti si cu interesele pe termen mediu si lung ale invatamantului.

“Cu totii (politicieni, societate civila, profesionisti in domeniul educatiei) am fost de acord ca legea Educatiei Nationale, nr. 1/2011, a fost o lege, in ansamblu ei, proasta – atat de proasta incat nici macar guvernantii care au croit-o dupa chipul si asemanarea lor nu au indraznit sa o supuna unei largi dezbateri publice – inclusiv unei dezbateri parlamentare. Si totusi nici azi, in 2013, nu s-au facut pasi semnificativi in vederea unei noi legi a Educatiei. Ne limitam sa peticim legea domnului Funeriu, sa indreptam pe ici-acolo acele elemente care vin in contradictie flagranta cu realitatea scolii romanesti, sau cu interesele pe termen mediu si lung ale acesteia. Dar oricat am petici un o lege proasta, ea nu devine in esenta o lege buna”, a afirmat Radu Zlati.

Deputatul liberal a cerut colegilor din Parlament sa sprijine modificarea Legii Educatiei, astfel incat sa corespunda nevoilor de educatie si formare profesionala nu doar a anului 2014, ci secolului XXI.

“De aceea vin in fata domniilor voastre cu rugamintea de a influenta, fiecare in partidul pe care il reprezinta in aceasta aula, in sensul realizarii unei noi legi a Educatiei Nationale. O lege care sa corespunda, pe cat mai mult posibil, nevoilor de educatie si formare profesionala nu doar a anului 2014, ci mai ales a deceniului 3 al secolului XXI. Avem nevoie pentru aceasta de curaj, buna credinta, vocatie a dialogului cu societatea civila, profesionalism si mai ales de responsabilitate. Sa speram ca vom da dovada de aceste calitati.”, a conchis spus Radu Zlati.