DESCOPERIRE INCREDIBILA in Valea Regilor din Egipt

O necropola “imensa”, cu aproape 50 de mumii sau ramasite de mumii, unele de printi si printese din dinastia a XVIII-a faraonica (1550-1292 i.e.n.), a fost descoperita in Egipt, in Valea Regilor, a anuntat Ministerul Antichitatilor, citat de Agerpres.

Descoperita in provincia Luxor (sudul Egiptului), “imensa necropola contine ramasite de mumii care ar putea fi ale unor membri ai familiilor domnitoare din dinastia a XVIII-a”, se arata in comunicatul ministerului, care a desfasurat sapaturile alaturi de o misiune arheologica de la Universitatea din Basel (Elvetia).

In necropola au fost gasite sarcofage din lemn si masti mortuare, precum si vase sau fragmente de vase in care erau puse organele mortilor dupa imbalsamare.

Citeste si: Descoperire surprinzatoare facuta de arheologi in centrul Timisoarei

Examinarea de catre misiunea elvetiana a inscriptiilor de pe vase a dus la identificarea a peste 30 de nume de persoane ingropate in necropola, printre care cele ale unor printese necunoscute pana acum, a spus in comunicat Mohamed Ibrahim, ministrul Antichitatilor.

Necropola se afla la extremitatea nord-vestica a Vaii Regilor, mai departe decat mormantul lui Tutankamon, precizeaza reprezentantul ministerului la Luxor, Abdelhakim Karar, care considera ca importanta descoperirii consta mai ales in noile nume de printese, dar si in faptul ca ea s-a facut in Valea Regilor, unde se credea ca s-au aflat toate secretele.

Citeste si: Doua statui imense ale faraonului Amenhotep al III-lea, descoperite in Egipt

Unele din cele circa 50 de mumii, cateva fiind in stare foarte buna de conservare, sunt ale unor nou-nascuti, arata un oficial al misiunii elvetiene. Necropola a fost jefuita de mai multe ori in antichitate, incheie comunicatul.

Sursa foto: destinatiieuropene.ro