Detalii șocante despre Diavolul din Copou! Explicaţiile înfiorătoare ale magistraţilor despre crima celui mai tânăr vieţaş

Cea mai şocantă crimă a ultimilor ani a fost motivată în termen extrem de duri de judecătorii ieşeni. Magistraţii au relevat că Aurelian Giosan, studentul care şi-a ucis un coleg de cameră şi a înjunghiat grav un altul, are profilul autentic al unui sociopat, nefiind capabil de sentimente umane şi de empatie.

„A dat dovadă de sadism, de determinare criminală, săvârşind fapte care şochează orice fiinţă umană“, au stabilit judecătorii, care l-au condamnat la închisoare pe viaţă, scrie Ziarul de Iași. Judecătorii au avut nevoie de câteva luni pentru a motiva cea mai dură sentinţă care a fost pronunţată în ultimii ani la Iaşi. Condamnarea la detenţie pe viaţă a lui Aurelian Giosan (25 de ani, foto) a fost explicată de magistraţi în termeni foarte duri.

Judecătorii nu s-au ferit să îi creioneze un portret de psihopat tânărului care şi-a înjunghiat de zeci de ori doi foşti colegi de cameră de cămin, unul dintre ei murind din cauza loviturilor. Giosan se află deja în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, unde a început executarea pedepsei pe viaţă care a rămas definitivă la finele anului trecut.

El nu a recunoscut până la finalul procesului că ar fi comis faptele abominabile, atitudinea sa lipsită de empatie fiind, de altfel, unul dintre argumentele luate în calcul de judecători în stabilirea pedepsei. Magistraţii nu au crezut astfel caracterizarea făcută de apărători lui Giosan, care au spus că acesta este „un tânăr cuminte şi credincios, care nu poate măcar suporta să vadă sânge“.

Profil de sociopat, zugrăvit în detaliu

În schimb, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au arătat că Giosan a dat dovadă de o „ferocitate deosebită, ieşită din comun“ şi că a comis faptele odioase pentru „a-şi satisface un capriciu“. Au mai arătat judecătorii că Giosan nu are sentimente umane fireşti faţă de tânărul de 19 ani pe care l-a ucis „în mod absurd“.

„Curtea ţine să arate că inculpatul nu are remuşcări, sentimente de milă, de regret, prin faptele deduse judecăţii suprimând cu brutalitate şi cruzime viaţa unui tânăr de 20 de ani care nu i-a greşit cu nimic, batjocorind şi memoria acestuia prin incendierea corpului în încercarea de a-şi ascunde fapta. În ceea ce priveşte victima în viaţă, Harpă Casian, inculpatul a manifestat dispreţ, astfel încât pe lângă sechelele fizice şi traumele psihice, aceasta a fost expus acuzaţiile că ar fi avut un act suicidar, că era beat, că nu era conştient de acţiunile sale. Instanţa nu a regăsit nici un element concret pozitiv al personalităţii inculpatului pe care să-l ia în considerare“, e descrierea dură făcută criminalului de către judecători.

Aceştia au mai invocat că o expertiză medico-legală efectuată în timpul procesului a arătat că Giosan are o atitudine „arogantă, egocentrică şi sfidătoare“. Judecătorii au mai arătat că motivul crimei ar fi fost jaful: „inculpatul urmărind ca astfel să obţină o sumă de bani pentru plata datoriilor, adică un scop mercantil şi imoral“.

Cronologia faptelor îngrozitoare

În timpul procesului, Aurelian Giosan a inventat un personaj pe nume „Victor“ despre care a spus că s-a aflat în cameră în noaptea crimei şi care, mai mult, l-ar fi tăiat şi pe el cu cuţitul în timpul unui joc de cărţi. Judecătorii au re­levat însă ca Giosan s-a tăiat singur. Magistraţii au refăcut şi cronologia din noaptea crimei comise de Giosan, ce a avut loc în noiembrie 2015 în Căminul C4. Astfel, pe 8 noiembrie, Casian Harpă, Victor Nour şi Aurelian Giosan s-au întâlnit în cămin în jurul orei 18, cei trei schimbând câteva vorbe.

Un martor a povestit că în jurul orei 23 a mers în camera în care locuiau Harpă şi Giosan, cel din urmă plecând la un moment dat. „În mod surprinzător, Harpă Casian i-a spus că avea o presimţire rea, întrucât în zilele precedente a avut un accident casnic când s-a tăiat într-un cuţit, având mâna dreaptă fixată în atelă, iar în weekend era să fie accidentat de un tir“, se arată în motivare, referitor la declaraţia studentului martor.

Nour şi Harpă s-au culcat târziu în noapte, scenele şocante dinspre dimineaţă fiind refăcute în baza relatărilor lui Harpă, care a supravieţuit miraculos loviturilor de cuţit primite de la Giosan. S-a întâmplat în intervalul 5.00 – 6.00, când Harpă a fost trezit de o lovitură de cuţit primită în gât.

Tânărul a avut parte de imagini pe care nu le va uita niciodată, văzând cum Giosan mergea la patul colegului lui şi îi înfigea cuţitul în corp, pentru ca, ulterior, să vină şi la el să îl lovească. Înainte de plece, Giosan i-ar fi tăiat venele de la mâna stângă lui Harpă, ar fi încercat să îl sufoce de câteva ori cu perna, după care i-a luat 80 de lei din portofel şi laptopul, a dat foc la cameră şi a fugit.

Harpă a reuşit să strige după ajutor, şi chiar a pronunţat numele lui Giosan atunci când a fost întrebat cine îl rănise. Tânărul şi-a revenit din inconştienţă după câteva zile petrecute în spital. A absolvit între timp facultatea, în prezent fiind muzician.

Sursa text și foto: ziaruldeiasi.ro