Dezbaterea alegerii in doua tururi a fost RESPINSA. Senatorii PNL au PARASIT plenul

Senatorii PNL au parasit luni sala de sedinte pentru ca propunerea lor de introducere in dezbaterea plenului a proiectului privind alegerea primarilor in doua tururi a fost respinsa, iar presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, nu a mai fost de acord cu interventii politice pe aceasta tema, informeaza Mediafax.

Liderul grupului liberal, Ion Popa, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege initiat de PNL, insa propunerea sa a fost respinsa cu 47 de voturi “pentru”, 79 de voturi “impotriva” si doua abtineri.

“Sunt nevoit sa reiau o rugamite pe care am adresat-o astazi membrilor BP, si anume aceea de a pune pe ordinea de zi a sedintei de astazi propunerea legislativa privind modificarea si completarea legii115/2015 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, pentru modificarea legii administratiei publice locale nr. 215/2001, precum si pentru modificarea si completarea legii nr. 393/2004 privind statutul alesilor locali. (…) Aceasta propunere legislativa se afla la Senat de mai bine de sase luni de zile”, a spus Popa, la inceputul sedintei.

Dupa respingerea propunerii PNL, senatorul liberal Octavian Motoc a anuntat ca liberalii se retrag din sedinta de plen, invocand si faptul ca presedintele Senatului nu a mai permis interventiile grupurilor pentru a-si argumenta votul. Ulterior, sedinta Senatului a fost suspendata.

CITESTE SI: DACIAN CIOLOS la “Ora prim-ministrului”. Declaratiile premierului despre ALEGERILE LOCALE si VOTUL prin CORESPONDENTA. UPDATE

Procesul legislativ in cazul proiectului de lege cu alegerea primarilor in doua tururi se reia de la zero pentru ca rapoartele anterioare ale comisiilor de specialitate sunt nule, a declarat luni presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

“Astazi (luni –n.r.) am hotarat cu majoritate de voturi ca propunerile legislative sa fie de data aceasta trimise in mod corect si legal Comisiei de administratie publica, Comisiei juridice si Comisiei pentru constitutionalitate, care au fost chemate sa intocmeasca rapoartele. In masura in care primim rapoartele, vom introduce aceasta dezbatere pe ordinea de zi”, a declarat presedintele Senatului, dupa sedinta Biroului Permanent.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, in plenul Camerei Deputatilor, ca nu are ”o problema cu decizia Guvernului de a se tine la distanta” in ceea ce priveste legea alegerii primarilor in 2 tururi, ci cu refuzul grupului PSD de a o dezbate.

“Mi se pare o ipocrizie de nota zece ce face PSD si in Camera, si in Senat. Nu am o problema in momentul acesta cu Guvernul Romaniei care a ales sa tina distanta, dar am o problema cu faptul ca un grup parlamentar refuza sa dezbata o lege atat in Camera, cat si in Senat. Vedeti ce se intampla astazi in Senat? Au trimis legea inapoi la comisii pentru ca le este frica sa-si asume un vot in plen. Asumati-va, domnilor!”, a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, la dezbaterea la care a participat si premierul Dacian Ciolos.

Copresedintele PNL a sustinut ca a purtat discutii cu reprezentantii ONG-urilor privind revenirea la alegerile in doua tururi de scrutin in cursul zilei, motivand astfel absenta sa de la cea mai mare parte a dezbaterii, motiv de ironii din partea adversarilor politici.

In vreme ce Gorghiu nu i-a facut reprosuri lui Ciolos, colegul sau Ludovic Orban l-a acuzat deschis ca avantajeaza PSD.

”Nu vom avea alegeri locale corecte, domnule prim-ministru, daca nu veti intelege realitatea de la firul ierbii, care va spune foarte clar ca daca lasati lucrurile asa nu faceti decat sa avantajati PSD in alegerile locale”, i-a reprosat liberalul premierului pe un ton ridicat, in finalul discursului.

Ludovic Orban a mai sustinut ca Guvernul Ciolos nu poate organiza alegeri corecte atat timp cat mentine in functiile publice oamenii numiti de PSD.

”Trebuie sa organizati alegeri corecte, dumneavoastra si membrii cabinetului dumneavoastra nu sunteti membri PSD, dar aveti sub dumneavoastra secretari de stat, secretari generali, secretari generali adjuncti, directori generali de ministere, prefecti, sefi de deconcentrate care sunt membri ai PSD si au fost pusi in functie in perioada guvernarii PSD. Nu puteti asigura alegeri corecte cat timp ii veti mentine in functii pe ei. De la postas pana la sef de post, de la director de scoala pana la agenti sanitari veterinari fac campanie PSD. Sefii de post s-au transformat in agenti electorali, directorii de scoli, asemenea. Cum vreti sa organizati alegeri corecte atat timp cat oamenii care ocupa functii publice sunt pusi de PSD si fac pe fata campania pentru PSD si nimeni nu le da peste degete?”, a spus liberalul, de la tribuna Parlamentului.

Deputatul PNL a afirmat ca premierul trebuie sa tina cont de dorintele cetatenilor si nu de ce spun partidele parlamentare.

 Sursa foto: gandul