Dezvaluiri despre schimbul de terenuri dintre Becali si MApN

Toata lumea s-a axat in ultimele 24 de ore pe sentinta propriu-zisa primita de Becali, insa foarte putini au dezbatut actele care i-au determinat pe judecatori sa il condamne la trei ani de inchisoare cu executare.  

Pe scurt, in 1999, finantatorul Stelei a dat armatei 30,8 ha extravilan, contra 28,89 ha in intravilanul comunei Voluntari, un teren de sapte ori mai scump. Prejudiciul cauzat statului a fost de 892.758 de dolari, iar Becali ar fi “uns” cu diferite sume oameni sus pusi in MApN.

Subiectul a fost prezentat in ProSport-ul de astazi, insa noi declaratii au fost prezentate de evz.ro. Concret, mai multi ofiteri superiori din acea vreme au fost implicati in “afacere”, dar acestia nu au intrat in atentia Parchetului dupa ce au relatat modul in care Dumitru Cioflina si Victor Babiuc (si ei condamnati in acelasi dosar) ar fi exercitat o serie de presiuni pentru ca schimbul de terenuri sa fie avizat.

“La Ferma Rosia a venit Becali George cu un autoturism personal, marca Mercedes, si mi-a lasat intr-o sacosa degradata o suma de bani. Acesta mi-a relatat ca in sacosa se aflau 100 milioane lei pe care sa-i predau geneneralului Sandulescu Ion. Becali s-a manifestat si cu privire la plasamentul terenului pe care urma sa-l primeasca, acesta fiind in aproprierea soselei Pipera. in acea zona exista retea de energie electrica deoarece cu aceasta sursa era alimentata ferma”, a povestit Aurel Ivan, noteaza evz.ro.

La randul sau, Sandulescu Ion s-a disculpat, explicand de ce a primit sponsorizarea din partea lui Becali si dezvaluind presiunile la care a fost supus de catre Dumitru Cioflina.

“Dupa emiterea acestor avize favorabile, la o perioada mai mare de timp, numitul Becali George i-a trimis colonelului Preda 100 milioane de lei sponsorizare pentru un memorial al aviatiei.

Eu, in prima faza, nu am fost de acord cu suma de bani, intrucat doream ca acesta sa participe direct la construirea monumentului, dar in urma discutiilor purtate cu generalul Cioflina Dumitru, care mi-a spus sa nu fiu fraier, sa accept banii si sa-i bag intr-un cont la o banca, ca ‘sponsorizare’; am acceptat suma de bani” a povestit generalul Ion Sandulescu, la DNA, conform aceleiasi surse.

Din cate se pare, Ion Sandulescu a avizat schimbul de terenuri “in urma admonestarii mele de catre general Cioflina Dumitru”, dupa cum mai marturiseste acelasi general.

In cele din urma contractul s-a semnat in iunie 1999, fara ca Victor Babiuc, ministrul apararii la acel moment, sa astepte avizul Directiei Legislatie si Contencios din MApN.

Foto: Capital
Sursa: Pro Sport