Dezvăluirile unei prostituate din România care “muncește” în cel mai mare bordel din Marea Britanie

O prostituată româncă locuiește în “cel mai mare bordel” din Marea Britanie și trebuie să întrețină relații sexuale cu minimum 30 de bărbați doar pentru a-și plăti chiria în fiecare lună.

Elana, așa cum își spune tânăra, a practicat prostituația și în Paris, însă i-a spus mamei sale că a plecat în străinătate ca să lucreze ca femeie de serviciu. Elana, o tânără din România, este una dintre cele 100 de tinere care își vând trupul în apartamentele Chelsea Cloisters, un imobil din Londra deținut de multimilionarul Christopher Moran. Asta reiese dintr-o investigație de amploare desfășurată în Londra, în probabil „cel mai mare bordel” din Marea Britanie, de publicația Sunday Times, citată de The Sun.

Tânăra a dezvăluit că locuiește de trei ani în Londra, după ce a lucrat ca escortă în Paris. Ea apare pe jumătate dezbrăcată în imagini publicate pe site-urile de escorte. Potrivit presei britanice, Elana oferă servicii sexuale și le cere clienților 150 de lire sterline pentru o oră de plăceri, dintre care 50 de lire sterline sunt plătiți site-urilor partenere. Românca plătește o chirie de 3.000 de lire sterline pe lună. Pentru a face rost de acești bani, trebuie să primească în apartamentul ei patru sau cinci clienți pe zi, după cum a dezvăluit jurnaliștilor de la Sunday Times. În fiecare lună, tânăra a mărturisit că trebuie să întrețină relații sexuale cu „30 de bărbați”. Tot ea a dezvăluit că mama ei crede că ea lucrează ca femeie de serviciu.

Tânăra practică cea mai veche meserie din lume în blocul „Chelsea Cloisters” care ar putea fi „cel mai mare bordel” din Marea Britanie. De altfel, este cunoscut printre clienții drept „cele 10 etaje infame cu prostituate”, notează sursa citată. Jurnaliștii britanici scriu că mai multe femei oferă servicii sexuale în această clădire, așa cum reiese din anunțurile publicate pe Internet.

Sunday Times notează că afaceristul Christopher Moran, în vârstă de 70 de ani, are o avere de 404 milioane de lire sterline și are legături cu membrii Familiei Regale, inclusiv cu Regina și cu Prințul Harry. Moran obține opt milioane de lire sterline pe an din chiria apartamentelor din Chelsea Cloisters și a donat peste 290.000 de lire sterline Partidului Conservator. Potrivit presei britanice, nu există informații că Moran ar avea legături cu prostituția. De altfel, multimilionarul a transmis, prin intermediul avocaților săi, că manifestă „toleranță zero” față de prostituție în clădirea sa. În 2017, un raport al Parlamentului britanic referitor la prostituție a identificat România ca fiind țara din care provin cele mai multe dintre victimele exploatate sexual.

Sursa traducere: libertatea.ro