DIICOT: Cetateni romani si turci, trimisi in judecata pentru ca au traficat 300 de kg de HEROINA

Procurorii DIICOT i-au TRIMIS IN JUDECATA, in stare de arest preventiv, pe Yigit Hakan, Saman George-Solomon, Binga Liviu-Constantin si Sincar Huseyin, dupa ce acestia au introdus in tara peste 310 kg HEROINA, disimulata in rezervoarele a doua autotrenuri.

“La data de 14 ianuarie, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism — Structura Centrala au dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor (…) pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, participatie improprie la infractiunea de trafic international de droguri de mare risc in forma continuata si participatie improprie la infractiunea de trafic de droguri de mare risc in forma continuata”, informeaza un comunicat al DIICOT remis joi Agerpres.

Totodata, s-a dispus trimiterea in judecata a SC Unitrafic SRL si SC Resident SRL — care detineau cele doua autotrenuri — pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic international de droguri de mare risc si aderare la un grup infractional organizat.

Potrivit anchetatorilor, incepand cu luna mai 2014, Yigit Hakan impreuna cu Saman George-Solomon a constituit un grup infractional organizat, la care au aderat in luna martie 2015 si Binga Liviu-Constantin si Sincar Huseyin, in scopul savarsirii de infractiuni privind traficul international de droguri de mare risc, respectiv heroina.

Ei au organizat transportarea cantitatii de 310,76 kg heroina, iar pe 23 si 27 iulie 2015 au introdus drogurile din Ucraina in Romania prin PTF Siret, heroina fiind disimulata in rezervoarele a doua TIR-uri.

“Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca aceste transporturi de droguri erau organizate sub paravanul unor transporturi legale de marfuri, prin intermediul unor societati comerciale, ce detineau autocamioane inmatriculate in Romania si in ale caror rezervoare erau amenajate lacasuri speciale pentru disimularea drogurilor”, se arata in comunicat.

S-a retinut ca rolul grupului constituit pe teritoriul Romaniei a fost acela de a prelua drogurile din Turcia sau Ucraina si de a le transporta in vestul Europei (Olanda, Germania), cu tranzit pe teritoriul Romaniei.

Dosarul a fost inaintat spre solutionare Tribunalului Bucuresti.

Sursa foto: turnulsfatului