Dinamo București a renunțat la antrenorul Gigi Mulțescu! În locul său a revenit Cosmin Contra

Gigi Mulțescu nu mai este antrenorul lui Dinamo. Clubul din ”Ștefan cel Mare” a anunțat, miercuri, despărțirea de ”SMURD” prin intermediul unui comunicat de presă oficial.

Update: Dinamo a făcut, în urmă cu câteva minute, anunțul oficial în cazul revenirii antrenorului Cosmin Contra. Fostul selecționer revine la Dinamo după trei ani și este primul nume mare adus în club de noul patron, Pablo Cortacero. Cosmin Contra a mai antrenat Dinamo în 2017, după care a devenit selecționerul naționalei. În precedentul mandat de la Dinamo, Cosmin Contra a înregistrat 15 victorii, șase remize și șapte înfrângeri.

Știre inițială

„Dinamo București și Gheorghe Mulțescu au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea contractului de antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare. Gheorghe Mulțescu va ocupa o nouă funcție în cadrul clubului, poziția urmând a fi stabilită, zilele următoare, de comun acord cu conducerea executivă a dinamoviștilor.

Numit la conducerea tehnică a roș-albilor pe 14 iulie 2020, în cel mai dificil moment din istoria de 72 de ani a clubului, Gheorghe Mulțescu a avut rezultate remarcabile la Dinamo într-o perioadă în care alți antrenori au refuzat să preia echipa și au preferat să fugă cât mai departe de stadionul din Ștefan cel Mare pentru a nu-și păta palmaresul.

Cu un lot decimat de probleme medicale, cu 18 jucători confirmați pozitiv la testările pentru diagnosticarea Covid-19, cu două săptămâni de izolare la domiciliu, Gheorghe Mulțescu a reușit să salveze echipa noastră carantinată și să aibă rezultate cu care alți antrenori dinamoviști nu se pot lăuda în condiții normale ale fotbalului.

În numele tuturor dinamoviștilor, nu putem decât să-i mulțumim domnului Gheorghe Mulțescu pentru tot ce a făcut pentru Dinamo. Dincolo de cuvinte sau cifre, Gheorghe Mulțescu rămâne un profesionist, un om de cuvânt, un dinamovist incontestabil în istoria clubului nostru”, se arată în comunicatul oficial emis de Dinamo.

Foarte probabil, tot astăzi, va fi oficializată și revenirea lui Cosmin Contra în funcția de antrenor principal al clubului.

Sursa foto: sport