DINAMO BUCURESTI: IONUT NEGOITA vrea sa vanda ACTIUNILE CLUBULUI

Patronul gruparii FC DINAMO BUCURESTI, IONUT NEGOITA, negociaza vanzarea unui pachet de actiuni ale clubului, au declarat surse apropiate tranzactiei. Contactat de jurnalistii de la Newsro, actionarul dinamovist a confirmat faptul ca este in cautarea unui partener care sa investeasca la DINAMO, precizand ca valoarea clubului a crescut odata cu iesirea din insolventa. Insa IONUT NEGOITA a refuzat sa ofere amanunte privind negocierile.

“Caut un partener care sa vina alaturi de mine pentru ca imi doresc foarte mult ca DINAMO  sa devina o societate profitabila si o forta in fotbalul romanesc. E clar ca dupa iesirea din insolventa discutam despre altceva, despre o alta valoare a lui DINAMO”, a declarat IONUT NEGOITA. Intrebat daca a discutat deja cu persoane interesate sa cumpere actiuni la DINAMO si daca poate dezvalui numele acestora, IONUT NEGOITA a afirmat: “Chiar daca am avut aceste discutii, totul ramane confidential”.

CITESTE SI: LIGA I: INCEPE PLAY-OFF-UL! PROGRAM, CLASAMENT ACTUALIZAT SI UNICUL DERBY

IONUT NEGOITA a devenit actionar majoritar al FC DINAMO, cu peste 90 de procente, in martie 2013, cand a cumparat pachetele detinute de Nicolae Badea si Dragos Savulescu.

SC DIINAMO 1948 SA, societatea care administreaza clubul DINAMO, a intrat in stare de insolventa la un an de la preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre IONUT NEGOITA si a fost reintrodusa in circuitul societatilor comerciale la 24 septembrie 2015, dupa ce a achitat toate datoriile conform planului de reorganizare.

Conform planului de reorganizare, DINAMO a avut de achitat 3.486.133 de lei, care reprezenta 4,48 la suta din suma aferenta masei credale. Datoriile totale ale clubului la momentul intrarii in insolventa se ridicau la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro, dintre care aproximativ 9,6 milioane de euro catre IONUT NEGOITA si firmele sale.

Dintre creditorii inscrisi la masa credala, cele mai dezavantajate categorii au fost cele bugetare si chirografare. Conform planului de reorganizare, categoria creditorilor cu creante bugetare a recuperat sume in proportie de 5,93 la suta din total, adica 1,45 milioane de lei, din totalul de 24,4 milioane de lei. Pentru categoria creantelor chirografare, de aproximativ 11,5 milioane de euro, nu a fost achitata nicio suma prin planul de reorganizare.

SC DINAMO 1948 SA are trei actionari, IONUT NEGOITA, cu 92,9 la suta din total (381.041 actiuni), Clubul Sportiv Fotbal Club DINAMO (vechea societatea care a administrat clubul), 7,03 la suta din total (28.831 de actiuni) si CORNEL DINU, 0,03 la suta din total (cu 128 de actiuni).

Sursa foto: sport