DINU PESCARIU si CLAUDIU FLORICA, AUDIATI la DNA

Omul de afaceri Claudiu Florica si fostul jucator de tenis Dinu Pescariu s-au prezentat, joi, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), informeaza Agerpres.

Primul care a ajuns la DNA a fost Claudiu Florica. El a stat doar cateva zeci de minute, iar la iesire a refuzat sa faca declaratii. Ulterior, la DNA a venit si Dinu Pescariu.  Pe 10 aprilie, DNA i-a pus sub acuzare pe Dinu Pescariu si Claudiu Florica, reprezentanti ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la infractiunea de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. 

In acest dosar mai sunt cercetati Ion Adrian Stanescu si Andrei Savulescu, consilier asistent, respectiv director general la Directia generala pentru politici si programe in domeniul societatii informationale din cadrul Ministerului Comunicatiilor, Calin Tatomir, director general Microsoft Romania SRL, precum si Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicatiilor. 

Conform DNA, faptele au fost comise in contextul in care, in luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de inchiriere licente Microsoft. Gabriel Sandu, in calitate de ministru al Comunicatiilor, a optat pentru varianta incheierii unui nou contract de inchiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislatiei in vigoare, decat prin organizarea unei licitatii publice. 

“In acest context, inculpatii Pescariu Dinu Mihail si Florica Claudiu Ionut, in calitate de reprezentanti in fapt/drept ai societatii D.Con-Net AG, pentru a fi favorizati in castigarea licitatiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legatura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, caruia i-au si platit in acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte au fost condamnati Cocos Dorin si Sandu Gabriel pentru trafic de influenta)”, sustin procurorii.

Sursa foto: realitatea