DIPLOME pentru seniorii din Sectorul 6 care au ABSOLVIT cursurile de utilizare a calculatorului

Centrul de Zi „Clubul Seniorilor” din Calea Plevnei nr. 234 va gazdui joi, incepand cu ora 11.00,  evenimentul “Seniorii Absolventi”, in cadrul caruia 58 de persoane varstnice vor primi DIPLOMELE care atesta ABSOLVIREA cursurilor de initiere in tainele calculatorului, a anuntat Primaria Sectorului 6.

Cu durata de doua luni, cursurile au pus la dispozitia persoanelor varstnice din comunitatea Sectorului 6 informatii legate de componentele calculatorului, utilizarea Windows si Microsoft Word, dar si notiuni legate de navigarea pe Internet si utilizarea retelelor de socializare.

Aflat in subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6, Clubul Seniorilor Plevnei ofera programe culturale, sportive, de abilitare si petrecere a timpului liber pentru persoanele varstnice din comunitate. Cu peste 700 de beneficiari lunar, Clubul Seniorilor Sector 6 are ca scop stimularea comunicarii si readucerea persoanelor de varsta a treia in viata sociala activa.

Citeste si: Cursuri de utilizare a calculatorului pentru persoane varstnice, in Sectorul 6

Pe langa DIPLOMELE si aplauzele celor prezenti la evenimentul de absolvire, seniorii ”informaticieni” vor ramane cu satisfactia de a tine pasul cu tehnologia si de a demonstra tuturor ca varsta nu reprezinta un impediment in era digitala, potrivit reprezentantilor Primariei Sectorului 6.

Citeste si: 12 seniori din Sectorul 6 au primit diplomele in utilizarea calculatorului

„Odata cu dobandirea noilor drepturi europene de catre romani, in ceea ce priveste libertatea de miscare si de lucru in Uniunea Europeana, noi aptitudini au devenit necesare. Calculatorul si Internetul ne aduc mai aproape. Comunicarea cu membrii familiei aflati in diaspora este acum facilitata de aceste cursuri pentru seniorii Sectorului 6, care isi pot dezvolta competente digitale”, a declarat RARES MANESCU, primarul Sectorului 6.

Sursa foto: seniornet.ro