DIRECTOR STRATFOR: ROSIA MONTANA este simbol NEGATIV pentru investitorii straini

Analistul american George Friedman, directorul Stratfor, sustine ca proiectul de la Rosia Montana reprezinta un simbol pentru investitorii care vor sa isi deschida afaceri in Romania.

“Aveti o reputatie proasta. Aveati reputatia unei tari unde e dificil sa faci afaceri. Americanii vin aici sa faca bani. Sunt multe feluri de a face bani si un mod sigur de a-i pierde: sa nu cunosti situatia, adica imprevizibilitatea. In ultimii ani, investitorii americani s-au saturat de Romania.

CITESTE SI: Canadienii de la GABRIEL RESOURCES vor sa ceara DESPAGUBIRI DE MILIARDE DE DOLARI 

Exemplul care imi vine in minte e Rosia Montana. Era de ajuns ca romanii sa spuna ca nu vor sa dezvolte zona, iar investitorii occidentali ar fi zis ‘Bine, nu mai investim acolo. Ce mai exista aici?'”, a sustinut, George Friedman, in cadrul emisiunii “Dupa 20 de ani” difuzata duminica de Pro Tv. El considera ca cea mai mare eroare a fost faptul ca regulile s-au schimbat in timpul negocierilor.

“Iar acesta a devenit un simbol in comunitatea de investitori a ceea ce se poate intampla in Romania. Cred ca Guvernul a inteles asta si faptul ca principalele voastre resurse, in prima faza, sunt cele energetice si minerale”, a adaugat directorul Stratfor. Analistul sustine ca investitorii straini mizeaza pe stabilitate si predictibilitate.

Proiectul de lege care reglementa exploatarea aurului la Rosia Montana, initiat de Guvern, a fost respins definitiv, la inceputul lunii iunie, de Camera Deputatilor, camera decizionala. Proiectul de exploatare a aurului la Rosia Montana a fost puternic contestat in strada, generand ample proteste in Capitala, dar si in alte orase din tara si de peste hotare.

CITESTE SI: ROSIA MONTANA: Aproape 400 de angajati ai Rosia Montana Gold Corporation vor fi disponibilizati 

Compania canadiana Gabriel Resources a anuntat ca pregateste un caz de arbitraj international impotriva Romaniei in care va cere despagubiri de miliarde de dolari, dupa ce a incercat fara succes in ultimii 15 ani sa dezvolte proiectul minier. Gabriel Resources detine 80,69% din actiunile RMGC, compania care se ocupa de proiect, restul capitalului fiind controlat de statul roman, prin Minvest Rosia Montana. 

Sursa foto: stirileprotv.ro