Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv National – Sala Polivalenta din Bucuresti, a primit hotarare de arest preventiv din partea Tribunalului Bucuresti, el fiind retinut marti de procurorii DNA, fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de santaj si luare de mita.
Decizia nu este definitiva, putand fi contestata in termenul legal de 48 de ore.
Potrivit site-ului PSD sector 4, Octavian Bitu detine functia de vicepresedinte al acestei filiale, iar presa centrala relateaza ca el este finul ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu.
Conform unui comunicat postat pe site-ul DNA, in perioada aprilie — august 2015, Octavian Bitu, in calitate de director al Complexului Sportiv National — Sala Polivalenta din Bucuresti, a pretins de la un om de afaceri (denuntator in dosar) suma de 10.000 euro si foloase materiale constand in cedarea constructiei detinute de firma omului de afaceri catre o firma la care asociat, cu o cota de 50%, sa fie o persoana apropiata lui Octavian Bitu, in vederea valorificarii constructiei in activitati comerciale.
CITESTE SI: Directorul Salii Polivalente din Bucuresti, OCTAVIAN BITU, retinut pentru LUARE de MITA
Despre valoarea constructiei, din care Octavian Bitu a solicitat practic jumatate pentru derularea de activitati comerciale, denuntatorul a afirmat ca este de minim 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei.
In schimbul banilor si foloaselor materiale pretinse, Octavian Bitu l-a asigurat pe omul de afaceri ca va stinge procesul civil aflat in derulare intre CSN Sala Polivalenta si firma acestuia si va prelungi contractul de inchiriere a terenurilor pe care se afla constructia firmei.
Octavian Bitu s-a angajat ca, in schimbul banilor si foloaselor pretinse, la viitoarea licitatie pentru inchirierea terenurilor, castigatoarea sa fie o firma la care denuntatorul si un apropiat al lui Bitu sa fie asociati.
DNA mai arata ca, pe terenurile pe care le inchiriase de la Sala Polivalenta, firma denuntatorului construise o cladire pentru care, in cursul anului 2013, avea un contract de inchiriere cu un restaurant.
In aceste conditii, in luna aprilie 2013, Octavian Bitu a amenintat o denuntatoare ca ii vor fi reziliate contractele de inchiriere pentru terenuri, daca nu va renunta la contractul de inchiriere a constructiei, astfel incat constructia sa fie inchiriata unei firme indicate de Bitu.
In saptamana ulterioara primei amenintari si in luna mai 2013, Octavian Bitu a reiterat amenintarile si a instiintat-o pe denuntatoare ca, daca nu este de acord cu propunerile lui, va determina rezilierea contractului de inchiriere a terenurilor pe care a fost construita cladirea.
Procurorii anticoruptie l-au prins marti in flagrant pe Octavian Bitu, in momentul in care acesta a primit de la denuntator suma de 10.000 lei.
Sursa foto b1