Discutie telefonica OBAMA-MERKEL despre situatia GRECIEI. Ce au vorbit cei doi lideri

Presedintele american, BARACK OBAMA, a discutat marti la telefon cu cancelarul german, ANGELA MERKEL, inaintea unei intrevederi cu premierul grec, ALEXIS TSIPRAS a anuntat Casa Alba, potrivit AFP.

“Continuam sa incurajam toate partile sa participe in mod constructiv la discutii”, a declarat purtatorul de cuvant al executivului american, Josh Earnest, lansand un nou apel la compromis.

Mai devreme, agentia elena de presa ANA (semioficiala) a transmis ca Barack Obama si Alexis Tsipras au avut marti dupa-amiaza o convorbire telefonica. Conform acestei surse, presedintele american si-a exprimat dorinta ca negocierile dintre Atena si creditorii sai internationali sa aiba un rezultat fericit.

CITESTE SI: Presedinte EUROGRUP: O noua cerere de AJUTOR FINANCIAR a GRECIEI catre zona euro este ‘iminenta’. UPDATE

Casa Alba a adresat luni, la o zi dupa victoria “nu” la referendumul din Grecia, un apel liderilor Uniunii Europene si de la Atena sa gaseasca un compromis pentru a permite acestei tari sa ramana in zona euro.

De asemenea, liderul de la Washington a discutat luni cu omologul sau francez, François Hollande, despre situatia Greciei, a mai anuntat Casa Alba.

CITESTE SI: REFERENDUM IN GRECIA: Dupa numararea VOTURILOR, 61% din greci au votat “NU”. UPDATE

Cei doi sefi de stat au subliniat “importanta de a gasi calea de urmat pentru a permite Greciei sa-si reia reformele si sa revina la crestere economica (…) in interiorul Eurozonei”, recunoscand, in acelasi timp, ca “aceasta va necesita compromisuri dificile din toate partile”, a adaugat executivul american.

Sursa foto www.realitatea.net