Discutiile despre structura Guvernului s-au incheiat! Ponta: Nu avem nici azi o decizie UPDATE

UPDATE: 17.42: „Exista o viziune asupra structurii guvernului pe care eu ca premier o propun Parlamentului, acesta nu se compune din bucatele, ci dintr-un tot si pe acest tot nu avem consens. Nu putem sa avem o intelegere pe intregul pachet de restructurare, nu se face restructurarea. Nu cred ca e serios sa ma duc in fiecare saptamana sa cer un nou vot. Daca acum merg atunci acum si in 2014 nu mai schimbam guvernul si mi-as dori sa nu mai schimbam nici ministrii, ar fi extraordinar.

Colegii liberali nu sunt de acord cu aceasta formula de restructurare. Eu am propus ca toate cele patru partide sa fie reprezentate la nivel de vicepremier, pentru a exista o solidaritate a partidelor cu guvernul pe care il conduc.

Am considerat extrem de neproductiv ca guvernul sa aprobe ceva dupa care unul dintre cele patru partide sa spuna ca nu e de acord cu ce a decis guvernul. Eu sunt seful guvernului si eu trebuie sa propun parlamentului formula de restructurare”, a conchis premierul Romaniei.

UPDATE: 17.38:  „Parlamentul nu poate fi chemat sa se pronunte doar asupra unei mici schimbari de procedura, trebuie sa folosim acest prilej pentru a indeparta ce nu a functionat bine.

Nu poti daca esti la guvernare sa critici tot timpul deciziile guvernamentale. Pe aceasta formula, avand un om in care am incredere deplina, dl Iohannis, nu vor exista probleme acolo.

Nu am vrut sa luam niciun portofoliu sau ministru de la PNL, nu am vrut sa dam ceva. Nu se schimba raportul intre membrii guvernului reprezentand partide diverse.

A existat o alta discutie, bazata pe lucruri care nu au functionat in guvern, eu le simt in fiecare zi, ca patru ministri delegati sa devina ministi plini: buget, energie, ape si paduri si IMM. Acum au propriile departamente, nu ar fi oameni angajati in plus, ci reprezinta o debirocratizare a aparatului guvernului.

Nu avem un consens pe aceasta formula. Imediat ce avem consens pot cere oficial un nou vot pentru structura guvernului.

Exista o viziune asupra structurii guvernului pe care eu ca premier o propun Parlamentului, acesta nu se compune din bucatele, ci dintr-un tot si pe acest tot nu avem consens. Discutiile vor continua si maine si poimaine pentru ca eu tin foarte mult la USL si imi doresc ca alianta sa functioneze bine”, a continuat Victor Ponta.

UPDATE: 17.33:  „Chiar daca nu avem azi o decizie, mi se pare corect sa va informez. Am avut o discutie legata de restructurarea guvernului si era normal, ca prim ministru, sa va comunic eu in ce stadiu ne aflam.

A existat o propunere ca guvernul sa mearga luni in parlament cu o noua formula, cu Iohannis ca ministru si vicepremier, plus inca trei vicepremieri care reprezinta cele patru partide din USL, cu o forma de colaborare astfel incat inaintea sedintelor, alaturi de mine cei patru vicepremieri sa avem o decizie clara privind lucrurile pe care le decidem un guvern.

Si pentru a indeparta lucrurile care nu au mers bine, situatia neplacuta in care un partid care face parte din guvern nu e de acord cu decizia acestuia. Mai concret, am propus ca inainte de sedinta, alaturi de cei patru vicepremieri, sa avem o discutie politica si ce decidem sa fie sustinut nu doar in sedinta ci si ulterior, de partide. Nu a existat un consens, a ramas sa discutam in continuare.

Ca premier imi doresc ca acest consens sa fie gasit si ca guvernul sa mearga in Parlament pentru un vot din partea USL si sa functioneze fara niciun fel de sincopa in 2014, un an complicat de europarlamentare si prezidentiale. Nu avem inca o solutie.

E vorba de o formula de restructurare. Am avut o discutie foarte buna si aplicata cu domnul Iohannis, inainte de reuniunea USL, pe care o consider extrem de buna, pozitiva si clara

Iohannis nu va fi subordonat nimanui, va avea coordonarea ministrilor PNL, in principal zona de coordonare pe care o avea dl Chitoiu, pe care PNL a dorit sa o aiba in coordonare

Nu ne-am inteles pe toata formula in care sa mergem in fata Parlamentului”, a declarat Victor Ponta.

UPDATE: 17.20: Potrivit Realitatea Tv,  Victor Ponta, presedintele PSD, va face declaratii fara Crin Antonescu de la conferinta de presa organizata la sediul USL.

USL s-a reunit, marti, intr-o noua sedinta, in cadrul careia s-au reluat negocierile cu privire la nominalizarea liberalului Klaus Iohannis pentru functiile de vicepremier si ministru de Interne. Premierul Victor Ponta a declarat, in aceasta dimineata, ca il sustine pe Iohannnis sa preia cele doua functii.

“Il sustin pe Iohannis sa fie si vicepremier si ministru de Interne. (…) Trebuie sa mergem la vot in Parlament. Redesenarea structurii guvernului presupune reasezari pe care le discutam azi la nivel politic”, spus Ponta.

Citeste si: USL REIA NEGOCIERILE PE NOUA STRUCTURA A GUVERNULUI. PONTA: IL SUSTIN PE IOHANNIS SA FIE VICEPREMIER

Prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul PNL, ca discutiile la nivelul conducerii USL vor fi reluate marti, pentru a se clarifica noua structura a Guvernului, care urmeaza a fi aprobata prin hotarare in Parlamentul Romaniei.

In urma cu putine momente sedinta USL de la Vila Lac 1 a luat sfarsit, primii care au parasit sediul acesteia fiind reprezentantii PNL. Conform postului Realitatea Tv, de la ora 17.30, vor urma o serie de declaratii ale celor doi co-presedinti ai USL, Crin Antonescu si Victor Ponta, de la sediul central al Uniunii Social Liberale.

Sursa foto: realitatea.net