Disney a anunțat că noua Albă ca Zăpada va fi jucată de o actriță metisă

Compania Disney anunță oficial că actriţă metisă Rachel Zegler o va interpreta pe Albă ca Zăpada în versiunea live-action a celebrului desen animat din 1937. Producţia filmului va începe în 2022, a precizat Disney. „Snow White and the Seven Dwarfs” („Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”) este o adaptare a unei poveşti a fraţilor Grimm, care au publicat prima versiune în 1812, informează AFP.

Cu o mamă columbiană şi un tată polonez, Rachel Zegler, în vârstă de 20 de ani, a fost selectată la 17 ani pentru a juca rolul Mariei în „West Side Story”, de Steven Spielberg. „Abilităţile vocale extraordinare ale lui Rachel sunt doar un aspect al talentului ei”, a comentat Marc Webb, regizorul noii versiuni a „Albei ca Zăpada”. „Puterea, inteligenţa şi optimismul său vor deveni o parte integrantă a acestei redescoperiri a bucuriei clasicului basm Disney”, a mai spus acesta.

Disney a ales o actriță metisă pentru a o interpreta pe Albă ca Zăpada ca un nou semn de deschidere din partea studioului, mult timp acuzat că a ales în special personaje principale albe în producţiile sale. La începutul anului 2021, platforma de streaming video Disney+, deţinută de compania Walt Disney, a blocat accesul copiilor sub 7 ani la vizionarea unor filme clasice de animaţie, precum „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” sau „Peter Pan”, din cauza unor scene considerate a conţine stereotipuri ori prejudecăţi rasiale.