Disponibilizări Tarom. Sute angajați vor fi dați afară de la 1 noiembrie

Tarom se pregăteşte de reorganizare. De la 1 noiembrie peste 300 de angajaţi vor pleca acasă. Dar nu oricum, ci în unele cazuri, chiar şi cu 12 salarii compensatorii. De exemplu, un director concediat va primi în jur de 76 de mii de euro. 

Potrivit unui document intern din TAROM, numărul angajaţilor urmează să scadă de la 2073 la 1752. Asta înseamnă că aproximativ 300 de posturi urmează să fie desfiinţate. Toţi cei care vor pleca acasă vor primi salarii compensatorii. Şi câte 12, în unele cazuri, în funcţie de experienţa în muncă. Asta înseamnă o mulţime de bani pentru anumiţi directori, informează Antena 3.

De pildă, funcţia de director general adjunct urmează să fie desfiinţată. In acest moment, persoana care ocupă acest post caştigă în jur de 30 de mii de lei lunar. După restructurare, va  încasa aproape 360 de mii de lei. Adica, vreo 76 de mii de euro.

Şi postul de director resurse umane ar urma să fie restructurat. In acest moment, managerul acestui departament câştigă cam 25 de mii de lei lunar. Dacă va primi 12 salarii compensatorii, asta  înseamnă că se va alege cu 300 de mii de lei. Adică, peste 63 de mii de euro.

Un specialist din acelaşi departament câştigă în jur de 3 mii de lei lunar. După restructurare, va primi 36 de mii de lei. Adică, 8 mii de euro. In urma acestor restructurări, cheltuilile cu salariile compensatorii se vor ridica la peste 1 milion de euro. De 10 ani, TAROM zboară pe pierdere.

Sursa foto: realitatea