GALERIE FOTO SOCANTA: GRADINILE ZOOLOGICE UMANE, un secret rusinos al Europei

by Ioana Alexandra
7 ani ago

Inainte de aparitia mijloacelor moderne de divertisment si a turismului de masa, milioane de cetateni occidentali vizitau gradinile zoologice, in care „exponatele” erau minoritatile rasiale.

Sa facem clar un aspect de la inceput: circurile ni se par sadice si nicidecum distractive, iar gradinile zoologice ocupa aproape aceeasi treapta. Ei bine, acum nu foarte mult timp, europenii considerau de cuviinta ca e in regula sa inchizi fiinte umane in custi, pentru a fi „observate in habitatul natural” de asa-numitele rase superioare, statut conferit de pielea alba.

Izolati cu garduri, la fel ca intr-o gradina zoologica, pentru a ilustra diferentele de etnie, bastinasii din regiunile in care europenii aveau colonii alimentau cea mai otravitoare idee pe care oamenii de stiinta, apoi mai tarziu conducatorii de stat, voiau sa o inoculeze populatiei: rasele pure, albe, civilizate sunt superioare celor de culoare.

Gradinile zoologice umane, organizate in tari aparent civilizate

Desi cartile de istorie cuprind foarte rar imagini sau referiri la aceasta perioada, existau milioane de spectatori care veneau sa-i vada pe „salbatici” in satele reconstruite pentru amuzamentul albilor. Se estimeaza ca peste un miliard si jumatate de oameni din intreaga lume au vizitat asemenea expozitii in perioada 1870 – 1930, potrivit istoricului francez Pascal Blanchard.

Una dintre primele gradini zoologice umane a fost cea organizata in Londra, in 1851, atunci cand familii intregi de indigeni africani au fost aduse in Europa pentru a realiza o copie a satelor primitive din Senegal, Niger sau Guineea. Proaspat ajunsi intr-un teritoriu necunoscut, unii dintre ei erau fortati sa execute dansuri traditionale, imediat ce erau coborati din tren sau din avion, totul pentru divertismentul spectatorilor. In unele zone, grupurile de indigeni erau fortate chiar sa simuleze luptele dintre ei si colonizatori sau sa se lupte cu animalele salbatice pentru hrana.

Desi Franta se declarase o sustinatoare a principiilor egalitare, o alta gradina zoo cu exponate umane a fost deschisa in 1889, la Paris, cu ocazia Targului Mondial. In jur de 400 de aborigeni, africani sau asiatici au fost expusi in custi. Targurile zoo cu oameni au fost gandite initial drept strategii de marketing, iar evenimentul din 1889 de la Paris a avut un succes uluitor, atragand 18 milioane de vizitatori.

Ideea e fost preluata ulterior si de alte tari din Europa, precum Belgia sau Germania, dar a fost importata si peste ocean. Exista fotografii de epoca cu oameni expusi in custi, fortati sa traiasca printre maimute sau sa traga cu arcul dupa alte animale, surprinse la inceputul secolului XX in orase precum New York sau St. Louis.

Cum vedeau oamenii de stiinta aceasta forma de abuz

Desi incalcau vadit orice regula de libertate si egalitate sociala, gradinile zoologice umane au fost rareori condamnate de oamenii de stiinta. Acestia erau chiar multumiti ca pot dezvolta o serie de studii pe familiile de indigeni, argumentand si promovand intr-o masura din ce in ce mai mare teoriile rasiale, care au condus ulterior si la ascensiunea nazismului. „A fost o afacere, pur si simplu capitalism. Indigenii erau dominati de privirile vizitatorilor, care ii fortau sa aiba un rol ce nu era al lor. Acest rol crea un simbol al raselor. Expozitiile umane sunt un semn clar al amneziei noastre colective”, a mai spus istoricul francez Pascal Blanchard.

Una dintre povestile tulburatoare ajunsa in media este cea a lui Oto Benga, un pigmeu adus din Africa in Statele Unite. Adus cu forta in 1906 in SUA, Oto Benga facea parte din grupul de indigeni expus pentru amuzamentul occidentalilor. Dupa ce a fost vazut de peste 20 de milioane de oameni, Oto este dus inapoi acasa in satul sau din Congo. Cautandu-si tribul, acesta descopera ca a fost exterminat in intregime de catre soldatii belgieni. Se casatoreste cu o fata dintr-un alt trib, dar in scurt timp aceasta moare din cauza muscaturii unui sarpe.

Oto Benga a fost apoi alungat de catre seful tribului, care considera ca acesta atrage fortele raului. Oto a decis sa revina in Statele Unite si l-a rugat pe cel care l-a adus inapoi sa-l ia din nou in America. Inevitabil, este remarcat de alti oameni de stiinta, printre care si Madison Grant, cel care scrie in 1930 cartea The Passing Of The Great Race, devenita un studiu fundamental pentru Hitler. Dupa ce ajunge din nou intr-o gradina zoologica, alaturi de animale, pentru alti doi ani, Oto Benga este eliberat si incepe sa-si construiasca o noua viata intr-un centru de adoptie. Nereusind sa se adapteze, la 32 de ani, s-a sinucis. Povestea sa a devenit una de referinta pentru cazurile de abuz rasist.

Totusi, cazurile tragice nu au oprit aceste practici. Pentru ca totul era, in fond, despre bani, administratorii de expozitii concepeau si reclame pentru a aduce cat mai multi occidentali la spectacolele cu „salbatici”. Cateva dintre reclamele vremurilor anuntau: „Traiesc in paduri, sunt extrem de timizi. Mananca aproape cu mainile goale carnea de pe animalele salbatice. Sunt cruzi si au placerea sa tortureze animalele” sau „Un pigmeu mananca 60 de banane la o masa, pe langa celelalte produse alimentare. Apoi cere si mai mult”.

Fenomenul gradinilor zoologice umane si-a pierdut din popularitate incepand cu anii 1930, insa nu din cauza unei schimbari morale a occidentalilor, ci pur si simplu datorita aparitiei cinematografului. Ultimele astfel de expozitii sunt consemnate in Belgia, in anul 1958, ramanand marturii ale cruzimii de care sunt capabile fiintele umane.