Divorț Reghecampf-Prodan. Scandal uriaș la vila familiei de la Snagov

Poliția a fost apelată de două ori

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf vor divorța, în ciuda faptului că impresara a negat acest fapt, confirmat chiar de soțul ei, fostul antrenor de la FCSB.

Mai mult, apar detalii incredibile din relația celor doi. Evenimente recente care demonstrează că mariajul celor doi nu este așa cu îl prezintă Prodanca pe rețelele de socializare. Conform informațiilor obținute în exclusivitate de Cancan, au existat tensiuni uriașe între cei doi în urmă cu o săptămâna, la vila lor din Snagov. Poliția a ajuns la fața locului după două apeluri la 112.

Citește și: Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani

Laurențiu Reghecampf le-a spus oamenilor legii că soția lui e foarte agitată, că vrea să plece cu mașina și că a amenințat că-și face rău, ba chiar că ar fi fost vorba de gânduri sinucigașe. La puțin timp după, Anamaria a sunat la 112 și a spus că a fost sechestrată în casă de Reghecampf.

Oamenii legii au ajuns la vila lor de la Snagov. Medicul s-a oferit să o consulte pe impresară, dar a refuzat. În cele din urmă, spiritele s-au calmat și niciunul din ei nu a vrut să facă reclamație. Sursele spun că totul ar fi plecat de la gelozia Anei care i-a reproșat lui Reghecampf că ar avea o iubită secretă.

Sursa foto: facebook