DNA a cerut din nou DESECRETIZAREA DOCUMENTELOR in dosarul DIPI

Ministrul de Interne, Dragos Tudorache, a declarat ca exista cadrul legal pentru desecretizarea documentelor referitoare la activitatea DIPI, documente din cauza carora fostul ministru Petre Toba si-a dat demisia. Dragos Tudorache a precizat ca solicitarea DNA pentru desecretizarea documentelor a fost formulata oficial, iar acum se deruleaza procedurile legale, informeaza Mediafax.

“Din punctul meu de vedere exista cadru legal pentru desecretizarea documentelor. Trebuie parcursi anumiti pasi in desecretizare. Exista, tocmai ca exista un cadru legal foarte bine definit raportat la etapele care trebuie urmate. Suntem acum in lucru, ne-a venit in mod formal cererea din partea DNA pentru desecretizare. Suntem acum in lucru urmand aceste etape care trebuie parcurse si eu sper ca in cel mai scurt timp sa fim in masura sa raspundem cererii DNA”, a declarat Dragos Tudorache intr-un interviu acordat Mediafax si care va fi difuzat integral sambata la pranz.

Explicatiile au venit dupa ce Petre Toba a fost acuzat de DNA de favorizarea infractorului pentru ca a refuzat sa desecretizeze documente referitoare la activitatea Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI), documente ce il vizau si pe fostul ministru de Interne Gabriel Oprea.

In plus, Petre Toba este suspectat de procurori ca ar fi incercat sa impiedice DNA in dosarul in care sunt cercetati 24 de angajati ai Serviciului Secret al Ministerului de Interne. Astfel, acesta ar fi refuzat sa desecretizeze documente referitoare la achizitiile facute de DIPI, dupa ce s-a aflat ca din banii serviciului secret s-au cumparat casute de papusi, tobogane, jocuri darts sau benzi de alergare.

PETRE TOBA a demisionat la data de 1 septembrie dupa ce DNA a cerut inceperea urmaririi penale pe numele sau. Dupa demisie, PETRE TOBA a ramas consilier in cadrul MAI, urmand ca ministrul de Interne sa ia alte masuri in functie de evolutia anchetei penale.

Sursa foto: realitatea