DNA a demarat o ANCHETA care vizeaza redactarea OUG privind modificarea Codului Penal

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a anuntat, joi dimineata, ca exista o ancheta la DNA care vizeaza redactarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea Codului penal, adoptata marti seara de Guvernul Grindeanu, informeaza televiziunile de stiri.

UPDATE: Ministerul Justitiei a confirmat joi ca DNA a cerut miercuri documentele de la minister in legatura cu redactarea si emiterea Ordonantei de Urgenta privind modificarea Codurilor penale. 

STIRE INITIALA

Augustin Lazar a declarat ca, in urma unei plangeri, Directia Nationala Anticoruptie a cerut lista cu persoanele implicate in redactarea Ordonantei de Urgenta privind modificarea codurilor penale.

“Exista o ancheta a DNA si pentru mai multe date va rog sa consultati Biroul de presa al DNA. Adica sa fie niste date concrete, sa nu va spun niste lucruri care nu sunt riguros exacte. (…) Exista un dosar pe rolul DNA care are o anumita legatura”, a anuntat Augustin Lazar joi dimineata, inainte de a intra la sedina Consiliului Superior al Magistraturii.

Sursa foto: adevarul