DNA a disjuns cercetarile fata de Elan Schwartzenberg (rechizitoriu)

Procurorii DNA au dispus, in dosarul in care fratii Radu si Alexandru Mazare au fost trimisi in judecata, disjungerea in vederea continuarii cercetarilor fata de Emilian (Elan) Schwartzenberg, se arata in rechizitoriul intocmit in cauza, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, procurorii continua cercetarile fata de Emilian Schwartzenberg sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la dare de mita, in vederea stabilirii justificarii reale a tuturor transferurilor sumelor de bani primite de societatea sa de la doua firme cipriote.

Procurorii anticoruptie arata in rechizitoriu ca Schwartzenberg a actionat ca un “liant” intre omul de afaceri Avraham Morgenstern si fostul primar al Constantei.

De asemenea, DNA a dispus continuarea cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunilor de spalare a banilor, cu privire la transferuri facute de Radu si Alexandru Mazare, dare de mita, dar si fals in declaratii, referitor la declaratiile de avere completate si depuse de fratii Mazare in perioada 2013 – 2014.

Procurorii DNA l-au trimis in judecata sub control judiciar pe Radu Mazare, la data faptelor primar al municipiului Constanta, pentru luare de mita si fals in declaratii. In acelasi dosar a fost deferit justitiei si fratele sau, senatorul Alexandru Mazare, pentru complicitate la luare de mita si fals in declaratii.

Al treilea inculpat din dosarul instrumentat de DNA este omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat de savarsirea infractiunii de dare de mita.

Acuzatiile au legatura cu programul de construire de locuinte modulare grupate in campusul social “Henri Coanda”, lansat in anul 2011 si aprobat prin hotarare a Consiliului Local Constanta.

 Sursa foto: hotnews