DNA a dispus RETINEREA conducerii ROMGAZ TARGU MURES

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Targu Mures au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 27.01.2016, a inculpatilor:

AVRAM PANTELIMON, directorul Sucursalei Targu Mures a SNGN Romgaz,

STEFAN IOAN, directorul tehnic al Sucursalei Targu Mures a SNGN Romgaz,

MINCAN EMIL VALENTIN, seful Sectiei de Productie din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Targu Mures,

OLARU IOAN TIBERIU, seful Serviciului Proiectare al Sucursalei Targu Mures a SNGN Romgaz, cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In primavara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon impreuna cu inculpatii Mincan Emil Valentin, Stefan Ioan si Olaru Ioan Tiberiu, invocand existenta unor presupuse defecte si emanatii de gaze, au hotarat ca o lucrare de deviere a unor conducte de aductiune de la trei sonde, ce trebuia executata de catre o asociere din care facea parte si Primaria Targu Mures, in conditiile construirii unui cartier de locuinte pe raza orasului, sa fie realizata din bugetul propriu al societatii nationale.

Acest lucru a fost posibil prin incalcarea, de catre cei patru inculpati, a normelor legale privind disciplina financiara si in constructii, a legislatiei specifice din domeniul gazelor naturale si mai mult, fara sa existe o justificare tehnico-economica.

Prin inregistrarea acestor cheltuieli nejustificate in contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Targu Mures s-a produs un prejudiciu in bugetul acestei societati in suma de 146.637 lei, concomitent cu obtinerea unui folos necuvenit in favoarea Asocierii care trebuia sa execute lucrarea respectiva.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 28 ianuarie 2016, inculpatii Olaru Ioan Tiberiu, Stefan Ioan, Mincan Emil Valentin si Avram Pantelimon urmeaza sa fie prezentati Tribunalului Mures cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii si din partea Gruparii Mobile de Jandarmi Targu Mures.

Sursa foto: realitatea