DNA a pus SECHESTRU pe averea primarului Pitestiului, TUDOR PENDIUC

TUDOR PENDIUC, si pe cea a fiicei sale, EMANUELA ELENA PENDIUC, pentru recuperarea prejudiciului de 24 milioane de lei, potrivit b1.ro.

In acest sens, DNA a dispus instituirea masurii asiguratorii a SECHESTRULUI pe 40 de autobuze aflate in proprietatea firmei CNCD, custode al bunurilor fiind desemnata societatea Consiliului Local Pitesti, Publitrans 2000, care le va putea folosi in continuare pentru a asigura transportul public de persoane in municipiu.

Anchetatorii au constatat ca doar cele 40 de autovehicule se afla in proprietatea efectiva a societatii CNCD, care le-a inmatriculat la inceputul anului 2012, ele facand parte dintr-un lot de 80 de autobuze achizitionate anterior printr-un contract de leasing. Fiecare autobuz avea, la momentul achizitiei, o valoare de 170.000 de euro.

Citeste si: Tudor Pendiuc a fost ARESTAT PREVENTIV. Fiica sa, cercetata sub control judiciar

SECHESTRUL a fost dispus pentru a se evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care ar putea servi la garantarea repararii pagubei produse prin savarsirea infractiunilor cercetate in dosar. Societatea Publitrans 2000, in calitate de custode, va asigura paza si conservarea bunurilor, precum si utilizarea acestora in conditii adecvate.

TUDOR PENDIUC a fost arestat preventiv in dosarul in care este acuzat de coruptie si in care prejudiciul depaseste 5 milioane de euro. Alti trei oameni de afaceri au fost arestati, iar fiica primarului, EMANUELA ELENA PENDIUC, este cercetata sub control judiciar.

Citeste si: DNA cere ARESTAREA primarului Pitestiului, TUDOR PENDIUC, a FIICEI acestuia si a altor patru persoane

Edilul este acuzat de luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata (doua acte materiale), iar fiica acestuia, fosta realizatoare TVR EMANUELA ELENA PENDIUC, este acuzata de complicitate la luare de mita si spalare de bani.