DNA: Bulibasa FERDINANT STANESCU, trimis in judecata

Procurorii DNA Oradea l-au trimis in judecata, in stare de AREST PREVENTIV, pe BULIBASA FERDINANT STANESCU, acesta fiind acuzat de TRAFIC DE INFLUENTA dupa ce a primit de la denuntator o prima transa de 12.000 de euro din suma totala pretinsa pentru a influenta trei magistrati din Iasi.

Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, in rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca, in zilele de 22 si 25 noiembrie, precum si pe 9 decembrie 2015, Ferdinant Stanescu a pretins de la o persoana (denuntator in cauza) suma totala de 30.000 de euro, lasand sa se creada ca are influenta asupra a trei magistrati din municipiul Iasi, care aveau de solutionat o cauza penala in care o ruda a denuntatorului fusese trimisa in judecata in stare de arest preventiv.

CITESTE SI: BULIBASA STANESCU FERDINAND, RETINUT DE DNA DUPA CE A FOST PRINS IN FLAGRANT CAND PRIMEA 12.000 DE EURO

“In schimbul banilor pretinsi, inculpatul a afirmat ca ii va determina pe magistrati sa dispuna punerea in libertate a persoanei respective. Inculpatul mai sustinea ca fiecare dintre cele trei persoane (‘doi procurori si un judecator’) urma sa primeasca initial suma de 5.000 de euro, iar, dupa punerea in libertate a rudei denuntatorului, inca 5.000 de euro/persoana”, se mentioneaza in comunicatul DNA.

Pe 9 decembrie, in parcarea unui hotel din localitatea Baile Felix, FERDINANT STANESCU a primit de la denuntator o prima transa de 12.000 de euro din suma pretinsa, moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se mentine arestarea preventiva.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate asigurat de Serviciul Roman de Informatii.

Sursa foto: barfadeiasi