DNA cere ARESTAREA primarului Pitestiului, TUDOR PENDIUC

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut ARESTAREA PREVENTIVA a primarului municipiului Pitesti, TUDOR PENDIUC, pentru ca, in timp ce era in arest la domiciliu, a incalcat interdictiile si a luat legatura cu o persoana cercetata in dosarul de coruptie in care este acuzat si edilul.

Procurorii DNA au cerut arestarea preventiva pentru 30 de zile a primarului TUDOR PENDIUC, intrucat “a incalcat obligatia stabilita de instanta de a nu comunica cu ceilalti participanti la comiterea infractiunii, in sensul ca, in perioada 20.11.2014 – 01.12.2014, a luat legatura cu o persoana ce are calitatea procesuala de suspect”.

DNA a cerut inlocuirea masurii arestului la domiciliu cu ARESTAREA PREVENTIVA si pentru omul de afaceri Constantin Scarlat, reprezentant al SC CNCD SA, pentru ca “a incalcat obligatia stabilita de instanta de a nu parasi imobilul fara permisiunea organului judiciar”.

Tribunalul Bucuresti va judeca joi cererea de ARESTARE PREVENTIVA a primarului TUDOR PENDIUC si a lui Constantin Scarlat.

Citeste si: TUDOR PENDIUC a fost SUSPENDAT din functia de PRIMAR al orasului PITESTI

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, TUDOR PENDIUC suna cunoscuti, in perioada arestului la domiciliu, si le cerea sa-i fie dati la telefon suspecti din dosarul sau, iar cand vorbea cu acestia li se adresa ca si cum ar fi discutat tot cu cei apelati initial.

Conform surselor mentionate, care citeaza din referatul cu propunerea de arestare a edilului, “fata de obligatiile stabilite de instanta de judecata, in contextul analizarii comunicarilor efectuate prin intermediul telefonului mobil de inculpatul Tudor Pendiuc, primar al Municipiului Pitesti, am constatat ca acesta a purtat mai multe convorbiri telefonice cu consiliera sa, suspecta in acelasi dosar, dar nu direct, ci prin persoane apropiate acesteia”.

“(Pendiuc – n.r.) initia dialoguri prin care crea aparenta ca discuta cu titularul postului telefonic, insa, in realitate, discuta cu suspecta, dar pe telefonul altei persoane si se adresa ca si cum nu ar fi fost suspecta, ci ca si cum ar vorbi cu acea persoana”, se mai arata in documentul citat de surse judiciare.

In perioada 20 noiembrie – 1 decembrie, edilul a apelat de cinci ori postul telefonic al consilierei sale, Carmen Elena Lis. In 20 niembrie, edilul a purtat o discutie telefonica cu aceasta.

“Subliniem modul insidios in care actioneaza inculpatul Tudor Pendiuc, desi discuta cu suspecta Carmen Elena Lis, acesta i se adreseaza «cu alt nume» pentru a crea aparenta ca discuta cu altcineva. Rezulta in mod evident ca inculpatul are reprezentarea incalcarii obligatiei stabilite de judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia I penala, prin incheierea pronuntata in dosarul 38747/3/2014 din data de 19.11.2014, respectiv de a nu comunica cu ceilalti participanti la comiterea infractiunii, folosind o metoda ce denota reaua credinta a acestuia avand drept scop ingreunarea bunei desfasurari a procesului penal”, se arata in documentul anchetatorilor.

Potrivit anchetatorilor, “reaua credinta a inculpatului consta in aceea ca, in primul rand, suna la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Carmen Elena Lis, initiaza convorbirea cu respectivele persoane, dupa care continua discutia cu suspecta anterior amintita, insa i se adreseaza cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic”.

Citeste si: Primarul Pitestiului, TUDOR PENDIUC, cercetat in AREST LA DOMICILIU

Achetatorii mai atrag atentia ca discutiile lui Pendiuc au avut loc cu secretarea sa neintamplator si au avut ca scop informarea directa sau indirecta a acesteia din urma asupra modului in care evolueaza urmarirea penala, “aceste comunicari dintre inculpat si suspecta avand loc in perioada in care Directia Nationala Anticoruptie a efectuat acte urmarire penala in cauza (perchezitii informatice, solicitare inscrisuri de la Primaria Municipiului Pitesti, audieri de martori, suspecti)”.

Carmen Lis are calitatea de consilier al primarului si era la curent cu solicitarile pe care Directia Nationala Anticoruptie le-a adresat Primariei Municipiului Pitesti, transmiterea de informatii fiind in ambele sensuri, mai noteaza anchetatorii.

In acest dosar, in 7 noiembrie, Tribunal Bucuresti a dispus ARESTAREA PREVENTIVA pentru 30 de zile a primarului TUDOR PENDIUC si a lui Constantin Scarlat. In urma contestatiei, Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in 19 noiembrie, ca Pendiuc si Scarlat sa stea in arest la domiciliu. In timpul arestului la domiciliu, acestia trebuiau sa nu paraseasca locuintele fara permisiunea anchetatorilor, sa nu comunice cu ceilalti inculpati din dosar si cu martori, precum si sa se prezinte in fata procurorilor sau la instanta ori de cate ori sunt chemati.

Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mita si abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si in forma continuata.

Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Pitesti, SC Publitrans 2000 SA, detinuta in totalitate de Consiliul Local Pitesti, trebuia sa inlocuiasca parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau sa fie achizitionate de Consiliul Local.

Primarul TUDOR PENDIUC, folosindu-se de pretextul inexistentei fondurilor publice necesare achizitionarii celor 80 de autobuze, a facut demersuri pentru a fi incheiat, executat si prelungit un contract de asociere in participatiune intre SC Publitrans 2000 SA si societatile CNCD SA si Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 de lei).

Cele doua firme erau obligate sa detina in proprietate autobuzele, insa acestea au fost achizitionate in leasing, cu putin timp inainte de incheierea contractului. Mai mult, achitarea ratelor de leasing pentru aceste autobuze s-a facut din incasarile provenite ca urmare a contractului de asociere cu societatea de transport public local.

De asemenea, Pendiuc este acuzat ca a modificat documentatia de achizitie (fisa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, pentru a fi atribuit contractul de asociere in participatiune societatilor CNCD si Girexim Universal si ca nu a desfiintat contractul, in conditiile in care asocierea de firme nu detinea autobuzele in proprietate.

Social-democratul TUDOR PENDIUC este unul dintre cei mai longevivi primari din Romania. El a fost ales primar al municipiului Pitesti pentru prima data in anul 1992 si de atunci ocupa fara intrerupere aceasta functie, fiind reales de pitesteni la fiecare patru ani.

TUDOR PENDIUC conduce PSD Arges, dupa ce fostul presedinte al organizatiei judetene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.