DNA confirma ca s-a DESCHIS un nou DOSAR in cazul TRANSAPLINA

Directia Nationala Anticoruptie a confirmat ca a deschis un nou dosar legat de modernizarea drumului Transalpina, in cazul caruia ar fi fost facut plati ilegale de peste 20 milioane de euro.

Intr-un raspuns trimis unei solicitari Digi 24, procurorii DNA au informat ca urmarirea penala este inceputa din luna noiembrie 2014.

CNADNR a platit ilegal mai mult de 20 de milioane de euro, in timp ce trei oficiali ai companiei sunt urmariti penal pentru abuz in serviciu, in al doilea dosar privind modernizarea Transalpinei, sesizarea in acest caz facandu-se in luna mai 2014, de catre Corpul de Control al premierului.

Istoricul lucrarilor de la cea mai inalta sosea a tarii dateaza din luna aprilie 2008, cand CNADNR a scos la licitatie proiectul de modernizare, contractul fiind castigat de firma lui Nelu Iordache, Romstrade.

CITESTE SI: GUVERNUL SESIZEAZA DNA IN CAZUL TRANSALPINA. Este vizat un lider PNL. UPDATE

Marti, Corpul de Control al premierului Victor Ponta a informat ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie cu privire la demersurile facute in anul 2008 de prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban, ministru al Transporturilor la acea vreme, cu privire la modernizarea drumului Transalpina.

Ludovic Orban, alaturi de fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, in timpul mandatului de premier al lui Calin Popescu Tariceanu ar fi promovat acest proiect care a provocat pagube la bugetul de stat in valoare de aproape 400 de milioane de lei.

Specialistii Guvernului sustin ca Ludovic Orban, printre altele, a dat o dispozitie de ministru prin care a creat premisele pentru modernizarea tronsonului Transalpina, respectiv “pentru majorarea pretului contractului avand ca obiect proiectarea si executarea lucrarilor prin includerea unor costuri suplimentare de finantare rezultate din rambursarea ulterioara a creditului-furnizor”.

Inspectorii mai mentioneaza ca Orban a promovat in Guvern o hotarare care avea ca scop finantarea de la buget a proiectului de modernizare a Transalpina.

Ulterior, au fost adoptate doua hotarari de guvern pentru modernizarea drumului national “cu incalcarea dispozitiilor legale”, fara a avea toate avizele necesare.

CITESTE SI: ORBAN, despre RECLAMATIA DNA in cazul TRANSALPINA: Mi se pare lipsita de FUNDAMENT

Premierul Victor Ponta spunea, in octombrie 2014, ca trebuie gasita o solutie ca Transalpina sa treaca din administrarea firmei Romstrade la Compania de Drumuri si Autostrazi.

Prim-ministrul preciza atunci ca Ludovic Orban ar trebui sa fie tras la raspundere juridic, pentru ca pe vremea sa a fost semnat contractul “ingrozitor” cu Romstrade, iar lucrarile nu au fost finalizate.