DNA: MIHAI NECOLAICIUC, pus sub CONTROL JUDICIAR

Judecatoria Sectorului 1 a admis cererea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) si a dispus luarea masurii CONTROLULUI JUDICIAR in cazul lui MIHAI NECOLAICIUC in dosarul in care este judecat pentru ABUZ IN SERVICIU, prin care compania CFR ar fi fost prejudiciata cu aproximativ 56,7 milioane de euro, informeaza Mediafax. Decizia Judecatoriei Sectorului 1 nu este definitiva si poate fi contestata de Mihai Necolaiciuc.

Fostului director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost eliberat conditionat, vineri 17 iulie, din Penitenciarul Rahova, dupa ce a executat noua luni din pedeapsa de patru ani si sase luni primita in dosarul privind o FRAUDA de 2,7 milioane de euro. La trei zile dupa ce a fost eliberat, DNA a cerut Judecatoriei Sectorului 1 sa dispuna masura CONTROLULUI JUDICIAR in cazul lui Mihai Necolaiciuc, in celalalt dosar in care este judecat tot pentru abuz in serviciu, prejudiciul produs in acest caz fiind estimat de anchetatori la 56,7 milioane de euro, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

CITESTE SI: Fostul director al CFR, MIHAI NECOLAICIUC, eliberat conditionat din inchisoare. Decizia este definitiva 

In dosarul in care procurorii DNA cer control judiciar pentru Mihai Necolaiciuc, fostul director al companiei CFR a fost condamnat, in 2 iunie, de Judecatoria Sectorului 1, la ZECE ANI DE INCHISOARE CU EXECUTARE, insa decizia nu este definitiva si a fost contestata la Tribunalul Bucuresti. In acest dosar au fost comasate trei cauze in care Mihai Necolaiciuc, alti fosti sefi din compania CFR si administratori de firme sunt acuzati pentru fraudarea companiei cu aproximativ 56,7 milioane de euro.

Potrivit surselor citate, anchetatorii arata, in motivarea cererii, ca in cazul lui Mihai Necolaiciuc, atat in timpul urmaririi penale, cat si in cursul cercetarii judecatoresti s-a dispus luarea masurii arestarii preventive, in lipsa, instanta a emis mandate de arestare nationala, europeana, respectiv, mandat de urmarire internationala, fostul sef al CFR a fost depistat in SUA si s-a dispus extradarea acestuia, fiind astfel posibila judecarea cauzelor in care a fost trimis in judecata. Totodata, procurorii mai arata, ca instanta Judecatoriei Sectorului 1, care a judecat in fond dosarul lui Necolaiciuc, iar in iunie l-a condamnat la zece ani de inchisoare, a mentinut controlului judiciar la fiecare termen, insa in 7 aprilie, Tribunalul Bucuresti a dispus revocarea acestei masuri.

CITESTE SI:MIHAI NECOLAICIUC, CONDAMNAT LA 10 ANI DE INCHISOARE

“La adoptarea acestei solutii, instanta a avut in vedere, in exclusivitate, imprejurarea ca inculpatul este arestat in alta cauza si ca aceasta masura asigura pe deplin atat buna desfasurare a procesului penal in cauza de fata, si totodata, impiedica o sustragere a inculpatului de la judecata si, in plus, previne savarsirea unei alte infractiuni. Astfel, masura controlului judiciar apare ca inutila atat timp cat inculpatul se afla sub o supraveghere stricta si permanenta a agentilor de penitenciar, supraveghere care este superioara oricarei alte supravegheri a organelor de politie care ar fi executata cat timp inculpatul s-ar afla in stare de libertate. Pe de alta parte, mai retine instanta care a dispus revocarea controlului judiciar, masura nici nu poate fi executata, iar obligatiile impuse nici nu ar putea fi indeplinite de catre inculpat atat timp cat acesta se afla deja, asa cum s-a retinut anterior, intr-o supraveghere stricta si permanenta”, au scris procurorii DNA in cererea de la Judecatoria Sectorului 1, citata de surse judiciare.

Procurorii mai arata ca, in conditiile in care, la 17 iulie, Mihai Necolaiciuc a fost eliberat conditionat, printr-o hotarare definitiva, se impune luarea fata de acesta a controlului judiciar, intrucat la acest moment nu mai are nicio masura preventiva, iar judecarea apelului de la Tribunalul Bucuresti “nu se va putea realiza in mod eficient in aceasta situatie”.

Anchetatorii mai sustin ca exista probe la dosarul cauzei ca Necolaiciuc s-a sustras anterior raspunderii penale, fiind depistat si adus in fata organelor judiciare din SUA.

Judecatoria Sectorului 1 va lua in discutie miercuri cererea procurorilor DNA.

CITESTE SI: MIHAI NECOLAICIUC, audiat la DNA in DOSARUL EXPERTELOR CONTABILELE ale lui MARIAN OPRISAN 

Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, in 17 octombrie 2014, la patru ani si sase luni de inchisoare, pentru utilizare in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmeaza sa fie rambursate din fonduri publice. In acelasi dosar, Viorica Olaeru, fost director al Directiei Economice din CN CFR SA, a fost condamnata la trei ani ani de inchisoare cu executare, pentru aceeasi infractiune. Judecatorii au admis actiunea civila formulata de Ministerul Transporturilor si i-au obligat pe inculpati sa ii plateasca, in solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.

Necolaiciuc a stat in penitenciar noua luni, iar din pedeapsa de patru ani si sase luni primita in dosarul privind frauda de 2,7 milioane de euro i-a fost scazuta perioada in care a stat in arest (17 iunie 2009 – 18 octombrie 2011). Astfel, dupa ce a executat o treime din pedeapsa, instanta a admis propunerea comisiei de specialitate de la Penitenciarul Rahova si a dispus eliberarea lui conditionata, din 17 iunie.

Necolaiciuc a fost acuzat ca, in perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, impreuna cu Viorica Olaeru, director al Directiei Economice din cadrul companiei CFR la data faptelor, au folosit suma de 2.754.728 de euro, dintr-un credit acordat de BEI, in alte scopuri decat cele pentru care a fost acordata. Cei doi au avizat 66 de ordine de plata catre 57 de societati comerciale fiind achitate, in mod preferential, bunuri si servicii fara legatura cu proiectul, cum ar fi servicii de publicitate in presa, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer conditionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare si agende.