DNA: “Printul” PAUL LAMBRINO stia de toate “COMBINATIIILE” facute de TRUICA si acolitii sai

„Printul” PAUL a cumparat influenta pretinsa de REMUS TRUICA si asociatii acestuia si a cunoscut fiecare demers facut de membrii grupului infractional, fiind informat periodic, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer sambata arestarea preventiva a inculpatului, in dosarul privind retrocedarea nelegala a Fermei Baneasa, informeaza Agerpres.

Faptul ca „printul” PAUL era informat despre evolutia demersurilor reiese si dintr-o convorbire telefonica pe care a avut-o cu Remus Truica in cursul anului 2007:

“Paul: Avem un apel de la omul lui Whiteheave (?), nu stiu ce are de gand. Stii de ce vrea sa vorbeasca cu noi?

Truica: Cred ca, din cauza ca am discutat mult cu doamna…

Paul: Da.

Truica: …si ea a acceptat tot ce i-am spus…

Paul: A, bun!

Truica: Deci cred ca vrea probabil sa te informeze si sa-ti arate ca este foarte flexibil!

Paul: Bine. A zis ca, vineri, cazul pe care il avea, a fost amanat pentru iulie, anul viitor! Este chiar…

Truica: Avem solutii aproape pentru toate, asa ca…

Paul: Bine, pentru ca eu cred ca este un pic depasit, cred ca-si dau seama de situatia adevarata!

Truica: In mod sigur!”.

CITESTE SI: “PRINTUL” PAUL LAMBRINO A FOST RETINUT DE DNA. UPDATE

Intr-o alta convorbire interceptata de anchetatori, Remus Truica primeste de la printesa Lia asigurari ca sotul ei este “un bun coechipier”.

“Truica: Printesa! Buna ziua! Ce faceti?

Lia: Foarte bine, astept cu nerabdare sa impartasim niste… (?) bune, dar cred ca motivul pentru care Paul te-a sunat a fost sa te instiinteze ca, orice decizie ai lua, nu doar pentru a fi in fundal, Paul este un bun coechipier!

Truica: Eu sunt foarte entuziast cu privire la aspectul asta!”.

Potrivit procurorilor, „printul” Paul a acceptat promisiunile lui Truica privind demersurile pentru retrocedarea Fermei Baneasa, deoarece cunostea influenta pe care acesta o avea asupra unor functionari publici.

„Printul” Paul a fost retinut, vineri seara, de catre procurorii DNA Brasov, in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri din Ilfov, in care au fost arestati la domiciliu omul de afaceri Remus Truica si avocatul Robert Rosu, iar alte trei persoane au fost puse sub control judiciar.

„Printul” Paul este acuzat de cumparare de influenta, spalarea banilor si complicitate la abuz in serviciu.