DOSAR BELINA: SEVIL SHHAIDEH si DAN SOVA, audiati la DNA! DECLARATII

Sevil Shhaideh, vicepremier si ministru al Dezvoltarii, a fost audiata, miercuri, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in dosarul Belina, in care este urmarita penal pentru abuz in serviciu, informeaza televiziunile de stiri.

Sevil Shhaideh a sosit la sediul Directiei Nationale Anticoruptie cu putin inainte de ora 14.00, ora la care era programata audierea sa, si a stat la rand la intrarea in sediul institutiei. La iesirea de la DNA, Sevil Shhaideh a spus ca inca nu a dat nicio declaratie in fata procurorilor si ca acestia au informat-o azi ca se va efectua o expertiza in dosar. Ministrul are posibilitatea sa recuze expertul desemnat de DNA si trebuie sa ia aceasta decizie pana maine.

“Nu am dat nicio declaratie in dosar, mi s-a comunicat ca se va efectua o expertiza si am posibilitatea de a recuza expertul. Trebuie sa iau decizia pana maine”, a spus Shhaideh. Intrebata ce parere are despre faptul ca premierul Mihai Tudose vrea sa o demita, ea a spus ca a fost numita ce Comitetul Executiv al partidului si tot acest for trebuie sa ia o decizie in privinta demiterii.

“Cred ca sunt acelasi om, am respectat partidul. Pe mine m-a numit CExN iar decizia va fi luata in CExN”, a precizat ministrul. Jurnalistii au insistat cu intrebarile referitoare la demisia sa, dar Sevil Shhaideh nu a vrut sa faca mai multe declaratii. “Lasati-ma sa nu vorbesc despre pozitia mea in Guvern pe scarile DNA sau pe strada”, a fost replica acesteia.

In aceeasi ordine de idei, Dan Sova s-a prezentat miercuri dupa-amiaza la DNA pentru a fi audiat in dosarul Belina. Sova nu a facut declaratii la intrarea in sediul Directiei Nationale Anticoruptie. 

Sursa foto: evenimentul zilei