Dosar Interagro. Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare

În ce țară se află patronul de la Astra Giurgiu și care a fost prima sa reacție

Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, a fost condamnat definitiv, joi, la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul „Interagro”. În prima instanță, Ioan Niculae primit o sentință 3 ani și 6 luni. Din cei 5 ani va fi scăzută perioada deja petrecută după gratii, la precedenta condamnare. E vorba de un an, 3 luni și 13 zile.

Ioan Niculae a declarat într-o interenție telefonică la postul Antena 3 de ce nu a putut fi găsit de autorități: „Sunt în Italia, la o clinică, internat. Trebuia să ies probabil duminică. După primirea veștii din România, că am fost condamnat, mi-am făcut externarea și încep să mă pregătesc să vin în țară. Mâine sunt în țară”, a spus afaceristul.

Ioan Niculae are interzis dreptul de a fi acționar, asociat și administrator în cadrul unei societăți comerciale, timp de 3 ani de zile, după executarea pedepsei principale.

Ioan Niculae a mai stat 6 luni în pușcărie, ca urmare a condamnării dintr-un dosar cunoscut drept “Mită pentru PSD” și a fost eliberat în octombrie 2015.

Sursa foto: adevarul