Dosar Rovinari-Turceni: Victor Ponta și Dan Șova au fost achitați

Dosar Rovinari-Turceni. Victor Ponta a fost achitat joi, în primă instanţă, în dosarul Rovinari – Turceni. Fostul premier este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

În același dosar, fostul senator Dan Şova a fost achitat pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Decizia magistraţilor nu este definitivă. Instanţa supremă a amânat până acum de cinci ori pronunţarea sentinţei în acest dosar.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

„Astfel, la 30 august 2007, între SCA ‘Şova şi Asociaţii’, reprezentată de Şova, şi Cabinetul Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, reprezentat de Ponta, s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea.

Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenţie s-a prevăzut ca pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pentru care va emite o factură lunară. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpaţii au hotărât suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (lună în care Şova s-a înţeles cu Cristea Dumitru să încheie un contract de asistenţă juridică prevăzut cu comision de succes)”, susţine DNA.