Dosarul lui ADRIAN DUICU, reintors la DNA

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au decis ca dosarul in care fostul presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti ADRIAN DUICU este acuzat de coruptie sa se reintoarca la DNA.

Potrivit judecatorilor, dosarul nu este in regula, iar procurorii DNA trebuie sa il refaca. “In baza art.346 alin.3 lit.a C. pr. pen. dispune restituirea cauzei privindu-i pe inculpatii Duicu Ioan Adrian, Ponea Constantin Stefan, Popescu Constantin, Boruga Doina, Draghia Valentina, Feraru Grigorita, Popescu Daniela Delia, Rolea Elisabeta Zenovia, Stanoiu Cristian Damian si Badin Andrei Dan trimisi in judecata prin rechizitoriul emis in dosarul nr.321/P/2013 la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – SCC.”, este solutia emisa de judecatori.

Citeste si: ADRIAN DUICU, in arest la domiciliu. Decizia ICCJ este definitiva

Decizia nu este definitiva, procurorii DNA urmand sa depuna o contestatie, care va fi judecata de o alta instanta.

Judecatorii au decis saptamana trecuta si eliminarea din dosar a sapte CD-uri cu interceptari.

In acest dosar, DNA il acuza pe ADRIAN DUICU, aflat in prezent in arest la domiciliu, ca facea trafic de influenta chiar din Palatul Victoria.

ADRIAN DUICU este acuzat ca i-ar fi promis lui Stefan Ponea ca isi va folosi influenta pentru a-i determina pe acestia sa il mentina temporar in functia de inspector sef al IPJ Mehedinti si, ulterior, sa il numeasca director adjunct al Directiei de Ordine Publica din Politia Romana, iar sotia acestuia, Elisabeta Ponea, sa ocupe o functie de conducere in Ministerul Public.

Citeste si: Adrian Duicu a iesit din inchisoare, fiind dus in arest la domiciliu. Vezi ce a declarat baronul de Mehedinti

In rechizitoriu se arata ca ADRIAN DUICU facea trafic de influenta in Palatul Victoria. Initial, DNA sustinea ca Duicu se afla in biroul lui VICTOR PONTA cand isi folosea ilegal infuenta, dupa care presedintele suspendat al CJ Mehedinti a fost localizat doar in cladirea Guvernului.

Dosarul lui ADRIAN DUICU este inca in faza de camera preliminara.