DOSARUL MICROSOFT. Gabriel Sandu a fost la DNA pentru a se apara, deocamdata nicio persoana nu este urmarita penal – surse

Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu s-a prezentat luni la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), impreuna cu avocatii sai, pentru a prezenta probe in apararea sa, in dosarul Microsoft, in care pana la acest moment nu exista nicio persoana urmarita penal, au declarat pentru agentia Mediafax surse judiciare.

Sursele citate au mentionat ca lui Sandu nu i-a fost adusa la cunostinta nicio invinuire, astfel ca demnitarul nu are calitate in acest caz. El a avut posibilitatea sa dea o declaratie si sa aduca probe in apararea sa.

In dosarul Microsoft urmarirea penala nu a fost declansata fata de nicio persoana, au mai precizat sursele citate.

Gabriel Sandu, unul dintre cei noua fosti ministri vizati in dosarul licentelor Microsoft, a venit, luni dupa-amiaza, la sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), unde a fost citat in aceasta cauza. Gabriel Sandu a intrat si a iesit de la DNA fara sa faca declaratii.

Citeste si: DOSARELE MICROSOFT, EADS. Catalin Harnagea: DNA a vizat un contract de consultanta incheiat intre firma mea si EADS

In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuinta lui Gabriel Sandu, dar si acasa la fostul consilier prezidential Dorin Marian, la fostul sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu.

Surse judiciare au precizat atunci, pentru Mediafax, ca anchetatorii au ridicat documente care ar putea constitui probe in dosarul Microsoft.

In acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri – senatorii serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane chitate de Executiv in cadrul contractului.

Citeste si: Dosarul Microsoft: Perchezitii la fostul sef al FUJITSU SIEMENS

“Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale. intrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea, in conditii nelegale, a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii Programul «Sistem Educational Informatizat» (SEI), Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat din oficiu cu privire la savârsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.

Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, serban Mihailescu, ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel “si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinând incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate”.

Totodata, anchetatorii au indicii ca cei sase fosti ministri au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane, pentru a fi favorizata firma Fujitsu Siemens Computers la incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft.

Sursa foto: Gandul.info