DOSARUL RAPIRII JURNALISTILOR IN IRAK VA FI REDESCHIS. REACTIA LUI TRAIAN BASESCU. UPDATE

DOSARUL RAPIRII JURNALISTLOR ROMANI IN IRAK a fost redeschis. Instanta a decis, vineri, reluarea anchetei in acest dosar controversat a carei instrumentare a fost facuta de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 in urma unei plangeri facuta de CORNELIU VADIM TUDOR si in care fostul sef al statului TRAIAN BASESCU este implicat fiind acuzat ca a luat MITA, informeaza postul B1 Tv.

UPDATE 11.00: Magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmaririi penale impotriva fostului presedinte Traian Basescu pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in dosarul rapirii jurnalistilor romani in Irak, informeaza Agerpres. De asemenea, instanta a constatat ca ramasa fara obiect cererea de redeschidere a urmaririi penale fata de Vasile Blaga.

STIRE INITIALA

In dosarul rapirii jurnalistilor: admite in parte cererea parchetului. Confirma redeschiderea urmaririi penale fata de TRAIAN BASESCU pentru art 248 cod penal si art 253 indice 1 cod penal. Constata ramasa fara obiect cererea de redeschidere a urmaririi fata de VASILE BLAGA.

Dosarul va ajunge in scurt timp pe masa procurorilor de la PARCHETUL GENERAL, aminteste sursa citata.

“Din punctul meu de vedere acest dosar nu a fost inchis niciodata. Eu nu am putut da declaratii pana acum fiind presedinte. Judecatoria sectorului 5 imi da astfel ocazia sa dau si eu declaratii pentru a demonta fantasmagoriile fostului tribun Vadim Tudor. Vasile Blaga a putut da declaratii in acest caz si de aceea in cazul sau nu se mai poate incepe urmarirea penala. Pana la urma, redeschiderea dosarului acesta este o rusine nationala asa cum am mai afimat anterior”, a declarat TRAIAN BASESCU intr-o interventie telefonica la postul B1 Tv.

“Nu eu detin dreptul de secretizare a acestui dosar. Este secretizat de SRI si de SIE si nu am dreptul sa fac niciun fel de declaratii legat de continutul dosarului. In mod cert, in Romania oamenii sunt tarati in fata procurorilor pe baza unor delatiuni. Ma voi duce in fata procurorilor. Nu contest procedura, era firesc sa se intample asa. Cand un presedinte este acuzat ca pentru a salva niste cetateni si-a insusit bani, acest lucru nu poate fi decat umilitor si pentru presedinte si pentru tara. Astept ca Parchetul sa actioneze cat mai repede”, a mai precizat TRAIAN BASESCU.

Vom reveni cu amanunte.

Sursa foto: realitatea