DOSARUL REFERENDUMULUI: Martorii din Teleorman si Vrancea au fost AUDIATI

Judecatorii instantei supreme au AUDIAT, vineri, persoanele din judetele Teleorman si Vrancea citate ca martori in dosarul privind fraude la REFERENDUMUL din 2012, urmand ca in instanta sa dea declaratii si persoane din Gorj, care au fost aduse cu trei autocare.

Persoanele AUDIATE vineri in dosarul privind fraude la REFERENDUMUL din 2012, in care sunt judecati vicepremierul Liviu Dragnea si alti peste 70 de INCULPATI, au fost aduse cu autocare, din judetele Teleorman, Vrancea si Gorj, in baza unor mandate de aducere.

Citeste si: DOSARUL REFERENDUMULUI: 7 INCULPATI VOR SA MUNCEASCA IN FOLOSUL COMUNITATII DACA VOR FI CONDAMNATI

Sedinta de judecata a inceput in jurul orei 09.00, iar primii martori care au dat declaratii au fost cei din Teleorman si Vrancea. Din judetul Vrancea au fost citati sa dea declaratii in dosarul REFERENDUMULUI 81 de persoane, dintre care 42, din localitatea Suraia, au fost aduse cu mandat de ADUCERE.

Din judetul Teleorman au fost citate sa dea declaratii vineri 46 de persoane.

La finalul audierilor, persoanele din Vrancea si Teleorman s-au urcat in autobuzele care i-au adus in Capitala si au plecat spre localitatile de domiciliu.

Instanta a suspendat sedinta de judecata pana la ora 11.30, cand va continua audierea celor 146 de martori citati din judetul Gorj. Acestia au votat la REFERENDUMUL din 2012 la doua sectii din localitatea Balteni.

Autocarele cu care au fost aduse persoanele din Gorj au ajuns in jurul ore 11.15 la sediul Curtii Militare de Apel Bucuresti, unde are loc sedinta de judecata de vineri.

Citeste si: DOSARUL REFERENDUMULUI: PESTE 100 DE MARTORI, ADUSI LA AUDIERI IN CAPITALA

La termenul din 3 octombrie, judecatorii instantei supreme au stabilit ca in 24 octombrie sa fie audiati toti martorii, pentru ca multi dintre acestia sunt persoane in varsta sau cu probleme grave de sanatate, care nu ar trebui “puse pe drumuri” in perioada rece a anului.