DOSARUL RETROCEDARILOR ILEGALE: DNA a stabilit cum poate fi recuperat PREJUDICIUL

Paltin Sturdza a dat, in ianuarie, o declaratie notariala prin care a renuntat la padurea care ii fusese retrocedata, dar recuperarea PREJUDICIULUI produs se poate face numai prin desfiintarea hotararii judecatoresti din 2012, de punere in posesie a lui Sturdza cu suprafata de 43.227 de hectare.

In dosarul retrocedarii ilegale de paduri, la capitolul “Latura civila” din rechizitoriul prin care au fost trimisi in judecata GHEORGHE PALTIN STURDZA, VIOREL si ANDREI HREBENCIUC, senatorul TUDOR CHIUARIU, si deputatul IOAN ADAM, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Brasov arata ca singura modalitate de recuperare a prejudiciului constatat este aceea de a fi desfiintata decizia prin care Sturdza a fost improprietarit ilegal.

“Prin plangerea penala formulata de catre Regia Nationala a Padurilor Romsilva – Directia Silvica Bacau, la data de 3 august 2012, impotriva magistratilor judecatori de la Tribunalul Covasna – Sectia Civila, reprezentantii acestei institutii au precizat ca acestia, exercitandu-si cu rea-credinta atributiile de serviciu, in mod defectuos, au cauzat o vatamare a intereselor statului si RNP Romsilva in valoare de 1.421.800.870,50 lei (echivalentul a 303.888.615 de euro)”, se arata in documentul citat.

Citeste si: DOSARUL RETROCEDARILOR ILEGALE: DNA a dezvaluit ATITUDINEA INCLUPATILOR in timpul anchetei

Procurorii au precizat ca, in ianuarie, GHEORGHE PALTIN STURDZA a dat o declaratie notariala prin care a renuntat “la drepturile care s-au nascut prin decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna”.

“Apreciem ca in felul acesta nu s-a stins actiunea civila. Recuperarea prejudiciului se poate face in prezenta cauza numai prin desfiintarea hotararii judecatoresti si repunerea partilor in situatia anterioara”, au scris procurorii in rechizitoriu.

In acest sens, la data de 30 decembrie 2014, Ministerul Finantelor Publice – Directia Generala Juridica a formulat o cerere de constituire ca parte civila, solicitand “restabilirea situatiei anterioare pronuntarii Deciziei Civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, prin reintregirea imobilelor in proprietatea publica a statului”.

Mai mult, procurorii anticoruptie au cerut judecatorilor, prin actul de inculpare, confiscarea speciala a 20.000 de euro, echivalentul in lei reprezentand contravaloarea bunurilor primite drept mita de catre judecatorul Ordog Lorand Andras, unul dintre magistratii din completul de la Tribunalul Covasna care a dispus punerea in posesie a lui Sturdza cu suprafata de 43.227 de hectare de padure in judetul Bacau.

DNA mai arata ca, prin ordonanta procurorului din 8 ianuarie, a fost dispusa instituirea sechestrului asigurator pe trei terenuri, in suprafata de 100, 163 si 180 de metri patrati, ale judecatorului Ordog, bunuri detinute impreuna cu sotia sa, in vederea confiscarii speciale, pana la concurenta sumei de 20.000 de euro primita cu titlu de mita de catre magistrat. Astfel, prin procesul verbal din 9 ianuarie a fost pus in aplicare sechestrul asupra bunurilor imobile ale judecatorului Ordog, valoare acestora fiind estimata la 212.920 de lei.

Primul termen in dosarul retrocedarii ilegale de paduri are loc vineri, cand sunt verificate, in procedura de camera preliminara, masurile preventive dispuse fata de unii dintre inculpati. Ulterior, judecatorii vor verifica rechizitoriul si actele din dosar, vor da copii ale actului de inculpare celor judecati si vor emite citatiile. Dupa aceste proceduri, magistratii vor stabil un prim termen de fond al procesului.

In acest dosar au fost trimisi in judecata fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul IOAN ADAM, senatorul TUDOR CHIUARIU si alte 13 persoane.

Citeste si: STENOGRAME INCENDIARE RETROCEDARI ILEGALE: TUDOR CHIUARIU apare si el in combinatie

In aceeasi cauza vor fi judecati GHEORGHE PALTIN STURDZA, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de padure din judetul Bacau, judecatorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, seful Romsilva, Adam Craciunescu, judecatoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Brasov, sotia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Calugar, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia si Iulian Durlan.

VIOREL HREBENCIUC, IOAN ADAM, GHEORGHE PALTIN STURDZA, Lorand Andras Ordog, Dan Costin Bengescu si Iosif Kadas sunt arestati preventiv, iar ANDREI HREBENCIUC, Sorin Ion Iacob si Janica Poenaru, in arest la domiciliu.

Parti civile in dosar sunt statul roman, prin Ministerul Finantelor, si persoana fizica Alina Suciu.

Potrivit anchetatorilor, VIOREL HREBENCIUC, IOAN ADAM, PALTIN GHEORGHE STURDZA si Dan Costin Bengescu sunt acuzati de constituirea unui grup infractional prin care urmareau sa obtina venituri prin cumparare de influenta sau folosirea functiilor. Dosarul vizeaza retrocedarea a peste 43.000 de hectare de padure in judetul Bacau, in baza unor decizii ilegale ale unor judecatori, cu implicarea unor parlamentari, pentru obtinerea ilegala a unor sume mari de bani. Grupul infractional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienta banilor. Pagubita in acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro dupa ce Sturdza a reusit sa intre in posesia celor peste 43.000 de hectare de padure.

Din 10 ianuarie a fost cercetat in dosar si senatorul TUDOR CHIUARIU, fost ministru al Justitiei, in cazul caruia procurorii DNA Brasov au luat masura controlui judiciar, pana in 8 februarie, pentru trafic de influenta si spalare de bani. Initial, procurorii i-au adus la cunostinta ca este acuzat ca ar fi stabilit sa primeasca 2,5 milioane de euro, pentru interventii privind retrocedarea in cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, banii fiind disimulati prin incheierea unui contract de asistenta juridica. Chiuariu ar fi discutat sa intervina la functionari de la Comisia Judeteana de aplicare a legilor fondului funciar din Prefectura Bacau, RNP Romsilva – Directia Silvica Bacau si Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bacau, “cu scopul de a-i determina pe acestia fie sa urgenteze, fie sa-si indeplineasca in mod defectuos (ex. sa nu exercite actiuni in justitie) atributiile de serviciu privind punerea in executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.

In 15 ianuarie, procurorii au extins urmarirea penala in cazul lui TUDOR CHIURARIU, acuzandu-l ca i-a cerut trei milioane de euro lui GHEORGHE PALTIN STURDZA, pentru a obtine pentru acesta din urma, prin traficarea influentei asupra unor functionari din judetul Bacau, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de padure.

Sursa foto: munte.stfp.ro