Doua cutremure s-au produs in aceasta dimineata in Vrancea

Cutremur

Noi cutremure in Vrancea. Doua seisme cu magnitudinea 3,4 si 3,3 pe scara Richter s-au produs, vineri dimineata, in zona Vrancea, informeaza Institutul National pentru Fizica a Pamantului.

Primul cutremur s-a produs la ora 3:49, iar cel de-al doilea a avut loc doua secunde mai tarziu. Epicentrele celor doua seisme s-au aflat la peste 70 de kilometri adancime.

Sase cutremure cu intensitati de peste 3 grade pe scara Richter au avut loc de la inceputul acestei saptamani in zona Vrancea si Buzau.

Marti s-au produs in Vrancea doua cutremure, din care unul cu magnitudine de 3,8 grade pe scara Richter. In data de 15 octombrie tot in zona Vrancea a fost inregistrat un cutremur de 4,7 grade.

Cel mai puternic seism din ultima perioada a fost inregistrat tot in octombrie si a avut 5,5 grade.

Mircea Radulian, directorul onorific al INFP, declara, zilele trecute, ca seismul de 3.8 pe Richter produs la inceputul acestei saptamani nu este o replica a seismului din 6 octombrie si a adaugat ca nu se poate sti dinainte cand se va produce un cutremur.

“In zona Vrancea la magnitudini de aceasta marime nu se produc replici de cutremur. Nici cutremurul de 4,7 nici acesta nu au fost replici ale cutremurului din 6 octombrie. Replica este un cutremur care se produce imediat dupa producerea socului principal, nu la un interval atat de mare de zile. Nu putem sa stim cand va fi un cutremur sau sa facem o prognoza de cutremur”, a precizat Mircea Radulian, directorul onorific al INFP.