Doua persoane au fost ranite la Pitesti in urma unui accident cu ambulanta

O ambulanta aflata in misiune a fost implicata astazi, la Pitesti, intr-un accident de circulatie in urma caruia doua persoane au fost ranite.

Un autoturism nu a acordat prioritate masinii de salvare, lovind-o in timp ce trecea printr-o intersectie, doua persoane fiind ranite in urma incidentului petrecut la Pitesti. Masina de salvare apartine Serviciului Judetean de Ambulanta Arges, iar in urma accidentului doua persoane au fost ranite, potrivit Mediafax. Este vorba despre asistenta echipajului medical din ambulanta, in varsta de 47 de ani, si o fata de 14 ani care se afla in autoturismul ce a provocat accidentul.

Accidentul s-a petrecut la intersectia dintre strazile Eroilor si Armand Calinescu, potrivit Inspectoratului de Politie Judetean Arges. Politistii au precizat ca soferul autoturismului circula pe un drum secundar si nu a respectat semnul “Cedeaza trecerea”, mai noteaza sursa citata. Acestia au mai spus ca ambulanta avea in functiune atat semnalele luminoase, cat si pe cele sonore.

Potrivit politistilor ajunsi la locul accidentului, cei doi conducatori auto au fost testati cu etilotestul, rezultand ca niciunul dintre ei nu consumase alcool.

Sursa foto: realitatea.net